Ţuguiat şi adormit, asezat pe foi de dafin,
S-a uitat nestingherit, sub musteţile de lacrimi,
Colo sus, in miez de sferă, libelula vrăjilor,
A crescut din somnu-i eră, nebunia pajilor.
Dimineţile absurde i se prind dragoniceşte
Zace ochiu’ clapelor, semilunilor-turceşte.
Când îl strigi, nu vede lumea, când îl cerţi se ţuguieşte…
Tragi de el, munceşti cu ziua, fi-va-i pumnul voiniceşte!
Poate mişcă lumea-i stată în averea serilor,
Poate zmeii din povestea-i prind din paşii vrerilor.
Nu dormi în fruntea-ţi lungă,
Nu pe-acolo-i calea ta…
Nu e cerc rotund în ochiu’ să-ţi ascundă lespedea!
Cântă dulce din grăbirea facerii la mezanin,
Într-o doară cu trezirea…
Te-ai născut ca să-ti revin!
Autor Mihaela Celestine,
Biblioteca 