VOL. DREPTUL LA NEMURIRE VIII


ŞI DEZLEGAŢI DE UITARE

Ştiu că te-aş putea iubi

după cum strângi genele

cum deschizi gura

după cum laşi toate sunetele

să se rostogolească

într-un singur hohot de râs

ca şi cum ai da universul

de-a dura

Ştiu că te-aş putea iubi

pentru că în preajma ta

toate cifrele

pe care se sprijină lumea

spun un descântec

şi noi

dezlegaţi de uitare

devenim cântec.

17 martie 1990

EU SUNT POEMUL TĂU

Eu sunt poemul tău

Iubindu-mă-ţi

încredinţez

în mine tot ce e ecou

Nu mă aud

când râd sau plâng –

sunt doar

desprindere de mine

şi nu am timp să mă ajung

Primeşte-mă

şi mă adună –

tot ce mi-ai dat

îţi dăruiesc

În ochii mei

de te contempli

găseşti şi soare şi furtună.

1 ianuarie 1987

CUNUNA DE SPINI

Cine mi-a hotărât

locul sub stele

nu ştiu

de voi afla de la sfinţi

Ştiu doar că

port în mine

cununa de spini

moştenită de la părinţi

Ca pe-o cunună de flori

pe creştet o port

când trec

Ca o coroană de flori rămâne

când mă petrec.

25 aprilie 1990

PENTRU CĂ AŞTEPT FURTUNA

Către tine

nu pot veni oricum

pentru că

din mersul tău

de-a lungul marelui fluviu

se desprind paşii mei

Fără ca tu să ştii

am făcut primii paşi împreună –

somnul meu te-a însoţit

ca o povară promiţătoare

De cum m-am trezit

buimacă sunt fără tine

tu pari liniştit

aşa cum liniştiţi sunt

toţi cei care

nu ştiu

pe cine duc

odată cu ei

Mersul meu către tine

e o linie şerpuitoare

pentru că

aştept furtuna.

18 martie 1990

DE-ACE
EA SUNT ATÂT DE STRĂINĂ

DE MINE

Cred că neliniştea

ce uneori mă cuprinde

e conectarea sufletului meu

la o altă lungime de unde

Cineva fuge din mine

cineva stă

Da, acum ştiu:

nemărginirea e

desprinderea sufletului meu de trup

şi cufundarea lui în lumi fără timp

De-aceea

sunt atât de străină de mine

când mă întorc pe Pământ

Sufletul meu devine din nou mic

ca să mă poată găsi

şi e atât de stângaci

în bogăţia lui

încât

orice val îl poate strivi

Dar cine ştie

din ce planetă necunoscută

am fost plămădită

de mai aud şi-acum

strigătele bizare

ale unor oameni de fum

O, fericiţi sunt cei

ce n-au o stea

pe altă planetă!

22 martie 1990

ÎŢI LAS VEŞNICIA

Se lasă afară pustiul

sunt oamenii toţi ca de piatră

sau eu nu mai ştiu cum e viul?…

Hai, vino!

Îţi las o secundă

în care

sub vraja ta marea

să stea neclintită în undă

să-i sorbi din adâncuri chemarea

Hai, vino!

Îţi las veşnicia

în care

sub vraja ta cerul

va toarce viaţă din moarte

şi troieniţi de eresuri

ne vom roti mai departe.

19 aprilie 1990

DE CÂND ÎN TINE NU MĂ RECUNOSC

Mă recunosc în frunzele de toamnă

de când în tine nu mă recunosc

Culoarea lor stăpână e

domneşte

peste imperiul celor fără rost

Cu-aceeaşi nepăsare spre genune

dac-aş putea

m-aş arunca şi eu

lăsându-mi şoaptele iubirii-n lume

să încolţească-n ochi neştiutori

Dar nu sunt frunză

şi nici o minune

nu-mi va schimba destinul

nici un zeu

Născută sunt din resemnarea firii

care primeşte gheara ta de leu.

25 octombrie 1988

 Autor: Olga Alexandra Diaconu