Scrisoare către femeie


Văd

pe partea nemuşcată a mărului

lacrima dulce-amăruie

a cuvintelor tale mângâietoare

prelinsă în rana

coastei care-mi lipseşte,

urmele paşilor tăi graţioşi

imprimate în huma-mi însetată

de buzele suave şi fierbinţi

între care soarele, sângerând şi timid,

îţi răsare şi apune

cu gesturi de cavaler rătăcitor,

o tulpină de cer înflorit

în seninul galactic

al privirilor tale amăgitoare

şi degetele delicate ce ţi-au obosit

culegând stele coapte,

o secvenţă candid înmărmurită

din visele-mi nefinisate

despre jocuri roşiatice ascunse

sub cămaşa de noapte

a comportamentului tău nocturn

de comete ce-ţi străbat

asfinţitul de deasupra

uterului şi aşternutului,

imaginea sânilor tăi fecunzi

înmugurind discret şi tandru

precum un aluat al norilor aprinşi

din scânteia unei tristeţi

cu chip de zâmbet,

o rază de lună rătăcită

prin taina firelor de păr

ce ţi se prăbuşesc ca o cascadă taciturnă

peste nobleţea umerilor dezgoliţi,

un zbor de pasăre rănită

sculptat în pelvisul

care îţi sprijină

dezamăgirile şi carnea,

pielea şi destinul,

viciile şi sublimul,

o nedumerire dăltuită

pe reverul felului tău de a fi…

şi o floare.

 Autor: Florin T. Roman