SANHERIB DIN LĂUTĂ-I CÂNTA


Pre numele lui, Sanherib

lăuta-şi grăia spre Regină:

”La noapte
o să-nflorească mărul,
timp alb care doare,
că tu eşti Regină,
iar eu doar un scrib.
Te scriu pe tăbliţă cu spinul,
dar inimii tale-s
lăuta ce curge lumină.
Au numele meu nu înseamnă
”grădinar” şi ”grădină”
şi ochilor tăi
început de april?

Ninlil,
tot cântecul e-al nostru, Ninlil!

La noapte
când despleti-vei părul,
cum s-ar putea
să nu-nflorească mărul?
Pe nume mic
nu m-ai chemat
cântându-mă spre muguri?
Sub frunza străvezie
ca fumul de porfiră-n borangic,
ca pâcla de vison,
nu-ţi tresălta spre vinul roş
cântarea-ngemănată
în alb ameţitor de struguri?

La noapte
cum s-ar putea să nu-nflorească mărul,
când tu pe nume mic de tril ai învăţat
cum să mă chemi din muguri?
Au nu tresaltă vinul roş
din basmul alb de struguri?

Cum aş putea cuvântul să-l desferic?
Nu înţeleg cum a putut lumina
să rodească
vârtejul răpitor
de flăcări şi-ntuneric
ascuns în alb de struguri,
când tu pe nume mic, de tril,
ştii să mă chemi din muguri,
Regină-a cerului, Ninlil!

Şi voi veni la noapte să-nfloresc
întregu-ţi trup, în plâns de alăută,
aşa cum lutul
spre alt izvod se urcă a ulcior
ştiind sărutul tainelor tamuze,
cum vinul e făcut
să-şi oglindească firea lui pe buze
spre-a fi sorbit
de lutul cântecului ars
ca soarele în propriul lui apus.

Ninlil,
e-adevărat că numai tu cunoşti
izvorul pur,
aşa cum l-ai văzut
la începutul lumii,
când ochii tăi rostind lumină
i-au dat urzirea cea dintâi,
dar iarăşi,
o fi la fel în adevăr
că eu la noapte,
în livada din Nippur
voi fi-nflorirea ta de măr
şi-a veacului ce va să vină.

Nu va fi stea să nu ne cânte,
că noaptea lor
va fi ca despletirea ta de păr,
când setea de-nceput,
de spaţii şi de timp,
a licărit în stea dintr-un sărut
ce-a ars în lut
întregul basm de trandafir
scris numai cu un ghimp.

Voi fi şi rege,
despletindu-ţi părul,
dar şi luminii tale scrib…
Ninlil,
la noapte-ai să-nfloreşti ca mărul;
prin duhul de lăută
va curge Eufratul
cu numele-ţi cântat de Sanherib.

 Autor: Dumitru Ichim