POEME TRISTE


-/

Precizare necesară: Nu mă dau deloc poet! Ştiu că nu am aproape deloc talent poetic, poate de aceea m-am şi oprit la numărul ghinionist/fatidic? – 13. Toate aceste aşa zise poeme le-am scris din imbolduri momentane, atâta tot!

POEME TRISTE

1. LIMBA NOASTRĂ (1983)

(la moartea lui Nichita Stănescu)

Limba lui Nichita

este limba mea:

Cu unduiri de verb

ea-şi plânge cântăreţul,

Cu unduiri de suflet

eu îmi plâng poetul.

Patria lui Nichita

este limba română:

Ea a fost, ea este încă

şi el este prin ea.

A fost „cetăţean al patriei”,

trist sau voios,

slujind-o cu credinţă,

inspirat sau ,,bleg”

„sau numai obosit”,

vizionar cu siguranţă

dar fiindu-i somn de sine

s-a dus şi el ,,să moară puţin…”

2. EL VREA (1987)

El vrea să ne târâm cu capul în ţărână,

El vrea să ne hrănim cu spulberări de vânt,

El vrea să muncim goi, bolnavi şi fără speranţă,

El vrea să nu mai fim oameni

Ci animale fără conştiinţă, docile şi înfricoşate

Şi pe deasupra să ne mai şi bucurăm,

Să-l slăvim ca pe un zeu atotputernic.

3. EL SE TEME (1987)

El se teme de gândurile noastre,

El se teme de puterea spiritului instruit,

El se teme de sărutul copiilor noştri,

El se teme de strângerea noastră de mână,

El se teme…

Şi de aceea îmbuibă haite de câini,

Gata să-l apere, gata să-l lingă.

4. ADUNARE FESTIVĂ (1988)

Prostia rânjeşte satisfăcută: „Am învins!”

Discursul victoriei este aplaudat frenetic,

Ignoranţa, corupţia, răutatea şi cinismul ,

Ipocrizia, minciuna, răzbunarea şi hoţia,

Brutalitatea, crima, pâra şi abuzul,

Imoralitatea, demagogia, neîncrederea şi frica

Şi multe alte personalităţi sinistre

Ovaţionează îndelung, binecuvântând epoca.

Harul prostiei încununează sala,

Delirul apare timid crescând apoi:

Mai există inteligenţă, cinste şi înţelepciune,

Mai există muncă cinstită şi talent,

Mai există împotrivire, morală şi dreptate,

Mai există pasiune, curaj şi îndemn

Care trebuie distruse până nu e prea târziu.

Căci de necrezut: ura a trecut de partea lor

Şi creşte încet dar sigur…

Prostia aruncă urlând cuvintele fatidice:

– Ura ne-a trădat!

Victoria proclamată se dezumflă cu un şuierat sec,

Frica îşi face autocritica

Şi hotărăşte în gând să trădeze la rându-i,

Ştiind totuşi ca şi ura

Că toate acestea vor dispărea curând,

Nu înainte însă de a-şi fi făcut datoria!

5. STARE NEÎNCHIPUITĂ (1989)

Somn chinuit, înfricoşat de vise stranii,

Curgere de timp însângerat de suferinţă,

Stare animalică în aşteptarea unui os,

Gânduri negre de griji întreţinute,

Tremur de ură şi teamă aflate-n luptă,

Frig în suflet, frig şi în sălaşuri,

Identităţi pierdute, talente nedorite

Conturează crunta stare, reală ca materia.

6. NOSTALGIE I (1999)

Calc pe frunzele uscate ale sufletului meu

Aşteptând înverzirea primăvăratică a ramurilor sale

Şi îmi dau seama că-mi vine tot mai greu

Să-mi trag seva pentru-a păşi pe a vieţii cale.

Unde sunt anii când nepăsător treceam prin viaţă

Şi credeam că pot muta munţii din loc

Făr-a simţi că timpul subţiaz-a vieţii aţă

Şi frânge-o -va ca mâine-n jale şi fără de noroc ?

7. MĂRTURISIRE (2005)

Ard ruguri aprinse-n sufletul meu

Şi cad peste el pulberi de astre,

Misterul vieţii a-l prinde e greu

Şi-n mintea-mi zbuciumată mii de-ntrebări naşte.

Vreau să-nţeleg cu mintea rostul existenţei,

Să pot avea tăria de-a nu mai face rău,

De fiecare dată însă dau girul necredinţei

Şi frate cu păcatul acuz pe Dumnezeu.

Ferice de acela ce crede pe deplin

Făr-a se-ntreba de ce, ci c-aşa se cuvine,

Acela scutit este de orice fel de chin

Căci ştie că în ceruri el are-un loc anume.

8. SOARTĂ MERITATĂ (2009)

Învinuim pe alţii de patimile noastre

Şi nu ne e gândul decât cum să-nşelăm,

Străinii văzut-au cum ne este firea

Şi ura lor feroce cu toţii o-ndurăm.

Mulţi înţeles-au libertatea câştigată

Cu sângele vărsat de alţii, nu de ei,

Ca dreptul lor de-a face tot ceea ce vor

Dar vina e a noastră de cred că-s nişte zmei.

Lege nu e pentru ei şi nici morală,

Căci ştiu că banul cumpără orice,

Dreptatea e o marfă cât se poate de banală,

Cei mulţi sunt câini bătuţi cu mii şi mii de bice.

Lichelele-s ca lupii, noi, doar câini bătuţi,

Ştim doar să ne plângem, să schelălăim

Cerşind un os ne vindem pe doar câţiva bănuţi

Şi căutăm nedemni ocazii ca să ne lichelim.

Ne merităm, deci, soarta cu vârf şi îndesat,

Căci din nenorociri şi lupte nimic n-am învăţat !

9.,,SFATURI” PENTRU POLITICIENI (2009)

Nu ţineţi deloc seama de fapte şi morală,

Prostia şi tupeul atuuri vă pot fi,

Fie-vă pregătirea o palidă spoială,

Fiţi convinşi că veşnic veţi trăi.

Mascaţi-vă încăierarea dintre interese

Ca fiind o luptă dreaptă, bazată pe principii,

Al vostru adevăr să aibă cât mai multe feţe,

Cu cei ce v-au ales vicleni să fiţi ca lupii.

La capăt de tunel lumină de zăriţi,

Alergaţi îndată şi mai cumpăraţi tunel,

Cu vorbe mari, deşarte pe cei slabi păcăliţi

Făcându-i să vă creadă deştepţi şi plini de zel.

Învinuiţi pe ceilalţi, strigând în gura mare

C-aţi moştenit dezastrul, doar ei l-au provocat,

Azi
porciţi-vă şi daţi-vă cu sârg la gioale,

Mâine pupaţi-vă lingând unde-aţi scuipat.

Constat c-aceste sfaturi voi deja le urmaţi,

Cu nişte scutece mizere oricând v-asemănaţi

Şi din aceleaşi pricini voi trebuiţi schimbaţi.

10. ÎMPOTRIVIRE (2009)

Nu-mi cereţi să ridic în slăvi deşteptăciunea

Căci ea sălăşuieşte-n şmecheri şi-ngâmfaţi,

Eu preţuiesc morala, credinţa şi înţelepciunea –

Căci ele sunt premisa de-a fi cu toţii fraţi.

Deştepţii vor doar să-nşele străini de calea dreaptă,

Pe semeni păcălindu-i că s-ar afla în treabă

Şi-n strâmbe ierarhii urcând treaptă cu treaptă,

Îşi tot sporesc averea – a lor de preţ podoabă.

Ţara asta-i plină de mult prea mulţi deştepţi

Convinşi că lumea toată se-nvârte-n jurul lor,

Avem însă nevoie de bravi inteligenţi

Ca să salveze Ţara şi-al ei umil popor.

Inteligenţa educată prea mult ne lipseşte,

Dublată de morală, muncă şi credinţă,

Deşteptul de acestea tot timpul străin este –

De-aceea-n ţara asta orice e cu putinţă.

11. ATENŢIE, DEŞTEPŢI (2009)

Toţi suntem supuşi greşelii şi-i bine a ierta

Dar cu niciun chip nu pot să procedez astfel

Cu-acela ce de fraier încearcă să mă ia

Convins fiind apriori că sunt mai prost ca el.

De crezi că eu n-am cap şi nu pot judeca,

Făcând-o pe deşteptul – încerci să treci de mine,

Mare greşeală faci căci nu vei câştiga,

Nicicând nu-mi voi permite să fiu înfrânt de tine.

Aşa că ia aminte şi bagă la cap bine –

Orice pot înţelege şi orice pot ierta,

Peste-un singur lucru nu trec de la tine:

Nu mă lua de fraier căci vei regreta!

12. NOSTALGIE II (2009)

Pe sub bolta cea rotată,

Cu frunzişu-ntunecat,

Ne-ntâlneam cândva, odată –

Unde eşti, de ce-ai plecat?

În poiana de pe munte

Unde-ntâi ne-am sărutat

Au crescut copaci şi tufe,

Locul e demult uitat.

Lângă râul ce tresaltă

Peste pietre cristalin,

Ne iubeam cândva, odată,

Acum locul mi-e străin.

Tinereţe, tinereţe,

Nici nu ştiu când ai trecut,

Ai plecat lăsând tristeţe,

Nici eu nu te-am reţinut.

Bătrâneţe, bătrâneţe,

Ai venit, nu te-am chemat,

Nici tu nu mi-ai dat bineţe,

Nici eu nu te-am salutat.

13. FALS PATRIOTISM (2010)

La Putna lui Ştefan eu am fost târziu,

Rovinele au fost, dar unde – nu se ştie,

Posada-mi era aproape fără ca şi eu să-i fiu,

Clopote la Argeş băteau a veşnicie…

Şi totuşi, n-am trăit fără să simt, fără să ştiu

Ce-i patria!

Azi prea mulţi lătrăi se bat cu pumnu-n piept

Că fac şi dreg pentru-a lor Ţară,

Dar nu e oare cu mult mai înţelept

Să faci din muncă mijloc şi comoară?

Şi nu e oare bine să fii cinstit şi drept

În loc s-ajungi în lume cu totul de ocară?

Nu Ţara e de vină că nu merge-nainte,

Ci hoţii ce-o tot prăduiesc nestingheriţi de gloată,

Dar şi cei care-i votează aiurea, fără minte,

Vânzându-se nejudecaţi, doar pe-o nimica toată,

Ca trădătorul frate, doar pe un blid de linte!

Patriot nu e cel ce vorbe-n vânt aruncă

Pentru ca cel ignorant şi leneş să-l creadă pe cuvânt,

Să-l cocoţeze-apoi în ierarhii nedrepte din care fără muncă

S-adune-averi imense poporul înşelând.

Hoţi însă n-ar fi de n-ar fi şi făcători de hoţi,

De-aceea pentru gloată ei par mari patrioţi.

 Autor: PĂTRAŞCU MARIAN