Lidia Bodea-Varujan Vosganian (vrăjitorul din Cartea şoaptelor). O continuare la povestea timbrului literar



Aş fi zis că, vorba lui Andrei Pleşu, în sfârşit ne putem vedea cuviincios de treabă. Şi câte nu sunt de făcut?! Manuscrise care aşteaptă să fie citite, cărţi care trebuie lansate, câteva târguri care bat la uşă, cataloage neîncepute, răspunsuri amânate, negocieri lăsate în aer…

Da, era cât pe ce să pot să mă-ntorc la toate cele care-mi plac. Cât pe ce. Dl Manolescu a spus că vrea pace (fără să ne-ajute să pricepem de ce-a vrut mai întâi război, passons), dl Dobrinescu, din aprig susţinător al lozincii „Vă iau un leu pentru USR-eu”, a mărturisit că vrea să fie el primul în lupta pentru reducerea TVA la carte, dl Caramitru, la capătul unui monolog splendid – a fi sau a nu fi bugetar – a înţeles care alegere e mai bună, dl Ştirbu, preşedintele Comisiei pentru cultură din Camera Deputaţilor, a declarat, cel dintâi de altfel, că nimic nu se schimbă. Şi iată că, întrerupând o silenzio stampa care s-ar fi cuvenit să fie mult mai lungă, dl Varujan Vosganian strică armonia şi-aşa abia înfiripată şi găseşte că – scriitor, vicepreşedinte USR şi (fost) ministru al economiei fiind – e chemat să risipească iluzia acestui echilibru fragil al promisiunilor. O face acceptând un interviu (ziarul Ring).

Deopotrivă scriitor, cercetător, economist, senator, ministru al finaţelor, apoi al economiei în guvernele Tăriceanu şi Ponta, CPUN-ist, PAR-ist, UFD-ist, PNL-ist, recent imunizat şi demisionat, dl Varujan Vosganian pare să nu mai ştie nici el cine e, iar noi sfârşim, la rândul nostru, în imposibilitatea de a şti cu care dintre identităţile lui avem de-a face. Am ales una dintre ele, cea de om politic care s-a ocupat de bani (economie-buget-finanţe), şi m-am dus în pagina oficială care prezintă declaraţia de avere a dlui Vosganian. Vă rog să mă credeţi, în cazul politicienilor noştri, declaraţiile de avere fac mai mult decât orice CV. Iată un „citat” din această declaraţie (15 iunie 2012):

-

Lăsăm deoparte şi banii primiţi ca senator (plătiţi, să nu uităm, de noi şi în mod sigur nu pentru un proiect de lege care să ne învrăjbească pe toţi cu toţi), şi veniturile rezultate din activitatea de cercetător (cercetător? Dar când, cu atâtea ore petrecute la Senat, la ministere, la uniuni, la Cartea şoaptelor?), şi plata calităţii de preşedinte al Uniunii Armenilor (eram convinsă că aţi asumat această funcţie fără vreun fel de pretenţie financiară). Şi ne oprim la cei 53.562 de lei încasaţi ca preşedinte al „Unuinii” Scriitorilor din România, singurii care ne interesează aici. Aşadar, un „salariu” – sau o „indemnizaţie”, cum putem s-o numim mai pudic, deşi banii sunt aceiaşi – de peste 10.000 de euro pe an sau, ca să ne fie mai uşor la toţi, de circa 1.000 de euro pe lună. Poate că meritele dlui Vosganian ca vicepreşedinte al USR sunt foarte mari şi justifică aceşti bani. Dar să fie oare meritele acestea, în fiecare lună, de vreo patru ori mai mari decât meritele unui medic care ţine viaţa unui om în mâini? Ori ale unui profesor? Ori ale încă atâtor categorii profesionale pe care stă ţara asta, că tot a vorbit dl Caramitru aşa de frumos în numele breslelor?

Dacă dl Vosganian ar fi fost vicepreşedintele unei multinaţionale sau al unei firme, banii astfel câştigaţi de domnia sa nu m-ar fi interesat defel. Or, nu aşa stau lucrurile, pentru că dl Vosganian nu e plătit din banii care rezultă din buna administrare a unui business, ci din banii care ies din buzunarele statului şi ale cititorului plătitor de timbru. (Confruntat cu acest nefericit adevăr fiscal privitor la vicepreşedintele uniunii pe care o conduce, dl Manolescu a căutat să ne liniştească: asta era cândva, demult, în… 2012, şi era indemnizaţie, nu salariu![1] Păi, şi timbrul literar era în 2012, şi chiar nu vreau să calculăm acum cât din timbrul literar s-a dus, ani la rând, în statele de plată ale dlui Vosganian. Însă e imposibil să nu-ţi pui întrebarea cât din înverşunarea de a modifica legea timbrului literar are legătură cu indemnizaţia primită de la USR sau cu calitatea de membru al USR a celuilalt iniţiator, deputatul Traian Dobrinescu.)

Sunt foarte necăjită că dl Vosganian nu simte cât de potrivit ar fi ca, în momentul de faţă, să-şi vadă de problemele mai importante din viaţa lui. N-ar fi oare mai cuminte ca deocamdată să-şi gestioneze şi proaspăt vărsatele lacrimi la tribuna Parlamentului, şi conflictele de interese care se-ncăpăţânează să tragă la el, şi şoaptele care au inceput să circule despre Cartea şoaptelor? Aş merge până acolo încât i-aş sugera dlui Vosganian câteva lucruri de care, cred eu, ar fi spre folosul său să ţină cont: Domnule Varujan Vosganian, până când nu veţi învăţa câteva definiţii elementare, vă sugerez să nu vă mai ocupaţi de nici unul dintre lucrurile de care, conform declaraţiei de avere, rezultă că v-aţi ocupat. Feriţi-vă de provocări! Nu daţi interviuri aiurea.. Pentru început, lămuriţi-vă ce înseamnă următoarele cuvinte sau expresii: evaziune fiscală, conflict de interese, buget şi bugetar, taxă, utilitate publică, proprietate intelectuală, rewriting şi ghost writer, drepturi de autor, ANAF, Gardă Financiară. Veţi afla astfel, printre altele, cel puţin două lucruri elementare:

– Că evaziunea fiscală priveşte sustragerea de la plata impozitelor şi taxelor datorate bugetelor de stat, şi nu unei asociaţii private;

– Că un ministru de finanţe nu poate utiliza Garda Financiară [2] pentru a-şi regla conturile cu editurile în relaţia cu o Uniune al cărei vicepreşedinte este. [3]

O dată rezolvate aceste cunoştinţe de alfabet financiar, mergem mai departe, poate chiar până la a discuta despre taxa pe citit, despre cine şi cum face propuneri pentru Nobel sau despre cum se scriu cărţile premiate. Deocamdată, vă propun să ne vedem de alte lucruri.

NOTE_______________

1. În recenta emisiune de la Realitatea TV, dl Manolescu a încercat o vreme să conteste vehement că aţi luat bani pentru funcţia de la Uniune. Ca să traşăm chestiunea, să vedem ce scrie în Statutul acestei asociaţi de scriitori: „Art. 30: Preşedintele, Prim-vicepreşedintele şi Vicepreşedintele U.S.R., la fel şi Directorul de Programe Interne, Directorul de Programe Externe, Directorul de Imagine, Directorul Economic, Directorul Administrativ primesc salarii sau indemnizaţii lunare, într-un cuantum aprobat de CD, în funcţie de buget.”

Tot pe dl Manolescu l-am auzit spunând că, dacă se desfiinţează taxa pe timbru, USR dispare. Ceea ce-nseamnă, implicit, o recunoaştere a faptului că salariile stafului Uniunii dumneavoastră le încasaţi din taxa de timbru, deci de la cititor. Cum să nu te întrebi atunci de a cui grijă plângeţi: de grija membrilor USR? Sau de cea a salariilor stafului său?

2. citat din Ring: „Când am devenit ministrul finanţelor şi am văzut că în 2008 iarăşi înce
pe să scadă colectarea, am rugat Garda Financiară: „Dom’le, evaziunea e foarte mare pe timbru!”. Chiar dacă suma timbrului e mică, pentru că timbrul, dacă îl iei sută la sută, e cam 500.000 de euro. Şi atunci Garda Financiară s-a dus la editurile mari.”

3. Gabriel Liiceanu susţine că, atunci când v-a întrebat de ce aţi trimis, cu titlu punitiv, Garda Financiară mai întâi la Humanitas, i-aţi răspuns cinic şi imperial: „Eu v-am trimis-o, eu v-am retras-o”.

http://www.contributors.ro/cultura/varujan-vosganian-vrajitorul-din-cartea-%C8%99oaptelor-o-continuare-la-povestea-timbrului-literar/

  1. Alex spune:

    Frumoasa punere la punct! M-am tot intrebat care or fi „soaptele care au inceput sa circule despre Cartea şoaptelor” si am cautat indata pe Google. Iata ce am gasit pe blogul lui Iulian Tanase (postare din 13 februarie a.c.):

    „Fiţi foarte atenţi la ce vă spun acum, ca să îl citez din memoria afectivă pe Bohumil Hrabal. Ieri am făcut o dezvăluire despre Varujan Vosganian, cum că a plătit pe cineva să îi rescrie romanul de succes „Cartea şoaptelor” (Polirom, 2009). Hrabal n-am, ca să zic aşa, cît au contat în economia cărţii acele intervenţii, însă ştiu precis că Vosganian a fost foarte mulţumit de versiunea finală a cărţii. Atît de mulţumit, încît, deş…i scriitorul şi rescriitorul se înţeleseseră pentru 2000 de euro, Vosganian a mai scos din buzunar încă 1000. În total, cel care i-a aranjat cartea lui Vosganian a fost plătit cu 3000 de euro. Unii s-au prins deja cine este scriitorul mult mai talentat decît Vosganian care a finisat „Cartea şoaptelor”, nici nu era greu.

    Informaţiile le ştiu direct de la sursă. „Rescriitorul” mi-a povestit la telefon despre această fructuoasă colaborare, fără ca eu să-l fi întrebat în prealabil. Nu mi s-a pus în vedere că ar fi un secret, nu am fost conjurat să nu spun nimic despre asta, niciodată. Am dezvăluit această informaţie într-un moment de revoltă. Prestaţia de ieri, din Senat, a lui Vosganian – cînd a abdicat de la demnitate & onestitate & bărbăţie, apelînd la subterfugii pe bază de mir sfinţit, acatiste şi lacrimi pentru a scăpa de urmărirea penală şi, implicit, de şansa de a-şi dovedi în Justiţie prezumtiva nevinovăţie – m-a făcut să scot această informaţie din sertarele memoriei. Însă, făcînd asta, nu am intenţionat nici o clipă să pun la îndoială talentul literar al lui Vosganian. Să scrii o carte de succes în timp ce eşti, concomitent, senator, ministru, preşedinte al Uniunii Armenilor din România, prim-vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, vicepreşedinte al PNL şi aşa mai departe presupune un talent, o concentrare şi o organizare ieşite din comun.

    Nu am nimic personal cu scriitorul Vosganian, nu îl cunosc, nu îl invidiez, ba chiar mi-au plăcut unele poezii ale lui. Nu m-am simţit niciodată în concurenţă cu vreun scriitor sau altul. E loc sub soare pentru toată lumea. Apariţia unei cărţi mari mă bucură de fiecare dată, mai ales dacă este scrisă de cel/cei care o semnează. Nu am citit „Cartea şoaptelor” tocmai pentru că ştiam că meritul pentru această realizare nu îi aparţine în totalitate celui care o semnează. Dacă vreau să citesc o carte scrisă/rescrisă la patru mîini, pot re/citi oricînd Ilf şi Petrov, de exemplu, nu e nevoie să citesc Ilfovian şi Petrovian.”

 Autor: maria sava