Iuda Iscarioteanul – martir?


-/

IUDA ISCARIOTEANUL – MARTIR?

(inclus în antologia publicisticăAmerica e de vină, trăiască America!, Editura Fortuna, Râmnicu Vâlcea, 2010)

Din antologia de eseuriFiat lux(Editura Prisma, Râmnicu Vâlcea, 2005) a domnului dr. ing. Mihai Sporiş, lansată în ziua de 3 martie 2006, în prezenţa unui numeros public, la Biblioteca JudeţeanăAntim IvireanulRâmnicu Vâlcea, mi-a atras în mod deosebit atenţia cel care poartă titlul:Iuda, omul din Iscariot. Pe scurt, m-a pus cel puţin pe gânduri, dacă nu chiar m-a şi întristat acest eseu. Cu o mare parte din cele afirmate pot fi, şi cu unele chiar sunt, de acord, însă mesajul final, acela că Iuda a fost un martir, că fără gestul (reprobabil) alvânzăriila care s-a pretat, Iisus nu şi-ar fi putut îndeplini misiunea pe Pământ, nu pot în nici un caz să fiu de acord.

Autorul se întreabă (şi ne întreabă):De ce a fost ales Iuda, etichetat de Scriptură, ca vânzător?,sugerând prin termenulalescă vânzătorul lui lisus ar fi fost predestinat cu misiunea… vânzării, de către cine altcineu00adva decât de Dumnezeu? Dar ce tată îşi vinde fiul, căci, la urma urmei, cel care concepe vânzarea este, după M. Sporiş, chiar… tatăl! Şi cu atât mai puţin Tatăl Ceresc? Apoi, autorul uită că noi, oamenii, suntem înzestraţi de la Dumnezeu cu liberul arbitru, pe această însuşire a noastră bazându-se însuşi rostul existenţei, acela de a lucra, la alegere, fie pentru Dumnezeu (şi, de fapt, nu pentru El, ci pentru noi, pentru mântuirea sufletelor noastre), fie pentru îngerul decăzut prin mândrie, întunecatul diavol – Satana. Ceva mai încolo, vânzarea lui Iisus de către Iuda este asemănată cu vânzarea lui Iosif de către fratele său… Iuda.Coincidenţade nume dintre cei doi vânzători este semnificativă pentru autor, dar marcarea cu italice a subsemnatuu00adlui vrea să însemne că la Dumnezeu nimic nu poale fi… coincidenţă, nimic nu poate fi întâmplător, aspecte pe care autorul fie le-a omis, fie nu este, într-adevăr, de acord cu ele, ceea ce, după câte îl cunosc, nu cred.

Mai departe, autorul afirmă şi întreabă sau se întreabă:

Iuda, instrument al destinului, stigmatizat de dogu00admatici, este la rândul lui o jertfă. El este cel care se jetfeşte din dragoste pentru Învăţătorul lui;

Dacă tâlharul răstignit pe cruce are momentul lui de căinţă şi este iertat, oare de ce, pentru Iuda, să nu aplicăm aceeaşi măsură?;

Prin vânzarea lui Iuda, Paştele cel vechi devine Paşte nou;

Iisus, văzut ca omul universal (Ecce homo!) este vândut pentru răscumpărarea proprietăţii publice, necesară omului fără frontieră socială, etnică şi reliu00adgioasă. Lucrul este posibil prin gestul lui Iuda, care, dacă a adunat bani pentru săraci, se vede treaba că la ei au ajuns.

In speranţa că nu voi fi acuzat de autor de…rupere din context, nu pot să nu fiu surprins de opiniile sale (convingerile sale?). Pe de altă parte, ştiu că inteligenţa speculativă poate produce cele mai ciudate întrebări şi răspunsuri care, de multe ori, pot fi adevărate blasfemii la adresa Atotputernicului.

Adolescent fiind, am pus tatălui meu următoarele întrebări:

1.Ce a păzit(atenţie, am spus atuncipăzit, nufăcut!)Dumnezeu până la facerea lumii?;

2.De ce, după ce a „făcut lumina”, în Biblie se spune „şi a văzut că lumina e bună”, pentru că dacă Dumnezeu e Atoateştiutor, ar fi trebuit să ştie dinainte acest lucru?;şi

3.Dacă toată omenirea se trage din Adam şi Eva atunci putem trage concluzia că, de fapt, ea se trage dintr-un îmbrobodit (Adam), o curvă (Eva) şi un criminal(Cain) prin adulter? Şi, nu cumva, adulterul se repetă după potop cu Noe şi familia lui?

Tatăl meu, după câteva secunde de gândire, a izbucnit furios:Dumnezeii mă-tii, aşa gândeşti tu?şi a aruncat cu o sapă după mine. (Era 15 septembrie 1972, scoteam cartofi dincolo de Priloage, peste Olt de Robeşti,La Grădini. Terminasem liceul şi tocmai luasem la facultate, eram tare supărat pe ai mei că nu mă lăsaseră să plec la Râmnicu Vâlcea, voiam să particip la deschiderea noului an şcolar, să fiu strigat, să fiu scos în careu aşa cum se întâmpla în fiecare an cu absolvenţii care reuşeau să intre la facultate – mândrie deşartă, pedepsită cu un categoric:Nu, că avem treabă, scoatem cartofii La Grădini!).

Jertfă la Iuda? Nicidecum! Pedeapsă meritată, da! Jertfa supremă – moartea pe cruce (Iisus s-ar fi pututsalva oricând) – aparţine numai Fiului lui Dumnezeu Cel Întrupat. Dacă Iuda s-a căit şi a dus înapoi arhiereilor şi bătrânilor cei treizeci de arginţi se vede treaba că nici în ceasul al doisprezecelea nu s-a căit sincer, de vreme ceapoi s-a dus şi s-a spânzurat. De ce nu a trăit, căindu-se tot restul vieţii, cum altfel decât propovăduind Evanghelia şi aducând popoarele pe calea cea bună? Iuda a fost un trădător, un laş şi un ticălos, nu pentru că L-a vândut pe Iisus – Dumnezeu poate ierta orice păcat dacă omul se căieşte sincer şi nu mai păcătuieşte – ci pentru că a avut şansa să se mântuiască şi, poate, să devină cel mai mare propovăduitor al învăţăturilor lui Iisus şi a ratat-o ca un nebun. Asta ar fi fost o dovadă dedragoste pentru învăţătorul lui, nu ceea ce a făcut el! În fond, Iuda a comis, spânzurându-se, cel mai mare păcat: deznădeju00addea! Putere asupra vieţii şi a morţii nu are decât Dumnezeu, omul este dator să-şi ducă crucea! Sinuciderea, indiferent de motiv, este cea mai mare dovadă de laşitate şi de egoism şi chiar de mândrie – nu mândria l-a pierdut pe Satana? – căci sinucigaşul, în nemernicia lui are iluzia deşartă că-Lpedepseştepe Dumnezeu pentruvina(?!) de a-i fi dăruit viaţa. Dar sinuciderea este şi singurul păcat pe care Dumnezeu nu-l iartă! De ce? Fiindcă un sinucigaş nu mai poate să se căiască pentru păcatul său! Dacă tâlharul de pe cruce s-a mântuit în ceasul acela (Amin, zic ţie, astăzi vei fî cu mine în rai– i-a spus Iisus), aceasta s-a petrecut pentru că tâlharul nu a fost lângă Iiu00adsus atâta vreme cât a fost Iuda, nu a fost martor la învăţăturile şi, mai ales, la minunile săvârşite de Iisus, aşa cum a fost Iuda, şi tocmai de aceea căinţa lui a fost sinceră şi răsplătită cu mântuirea… Da, el, tâlharul, a avut posibilitatea să se căiască, fiindcă acolo, pe cruce, viu fiind şi suferind cumplit, a înţeles că Iisus cel răstignit ca şi el este Domn şi Dumneze
u! Dacă Iuda, omul politic instruit, n-a fost în stare să realizeze că Iisus este cu totul altcineva decât conducău00adtorul aşteptat pentru a-i scoate pe evrei din robia romană, stând atâta vreme lângă El, atunci cum s-ar putea compara cu tâlharul de pe cruce care n-a văzut, dar a crezut pentru că atunci, pe cruce, a înţeles semnele şi vorbele lui Iisus? Iar dacă a înţeles, atunci cu atât mai rău pentru el, pentru că a încercat să se folosească de Iisus în scop politic. Nu prin vânzarea lui Iuda,Paştele cel vechi devine Paşte nou, ci prin moartea pe cruce şi Învierea cea de-a treia zi ale lui Iisus!

Redăm în încheiere, aparent fără nicio legătură cu cele de mai sus dialogul dintre Teophanos Grecul (T.G.) şi Andrei Rubliov (A.R.), într-o secvenţă memorabilă din filmulAndrei Rubliov, de Tarkovski:

T. G.:În regulă, spune-mi cu toată sinceritatea, oamenii sunt ignoranţi sau nu? Nu te aud!

A. R.: Da, ignoranţi, dar cine îi poate învinui?

T. G.: Stupiditatea lor e de învinuit! Nu ai păcătuit niciodată din cauza igoranţei tale?

A. R.: Ba da. Dar Dumnezeu iartă, reconciliază şi pune capăt pasiunilor noastre!

T. G.: Ziua Judecăţii se apropie, vor arde ca nişte lumânări, cugetă la vorbele mele, va fi ca-n iad! Oamenii vor plăti laolaltă pentru păcatele lor sau ale altora, se vor mărturisi despre ei în fata Atotpuu00adternicului.

A. R.: Nu pot înţelege cum poţi picta având aceste gânduri. Nici nu accepţi laudele.

T. G.: Am făcut un jurământ acum ceva timp în uru00admă, că mă stabilesc într-o peşteră pentru totdeauna. Îl slujesc pe Dumnezeu, nu pe oameni. Azi te laudă, mâine vor huidui ceea ce ieri au lăudat şi după aia vor uita de amândoi, şi de tine, si de mine.Vor uita de toate! Totul este numai vau00adnitate, totul e nefolositor! Rasa umană deja a comis toate stupidităţile şi prosu00adtiile posibile si acum nu face decât să le repete. Toate se întorc la locul lor şi se învârt, se învârt… Dau00adcă Iisus s-ar întoarce pe Pău00admânt ar fi încăodată cruu00adcificat!

A. R.: Dacă îţi aminteşti doar răul, nu te poţi bucuu00adra niciodată în faţa lui Dumnezeu.

T. G.: Ce?

A. R.: Poate unele luu00adcruri ar merita uitate, dar nu toate lucrurile. Nu ştiu ce să spun…

T. G.: Dacă nu ştii, atunci taci! Ascultă-mă!

A. R.: Tu crezi că tot acest bine poate fi făcut de mine singur?

A. R. : Bine, ai uitat Noul Testament? Iisus a adunat oamenii în templu, i-a învăţat. Si apoi s-au adunat să-L execute. „Crucificaţi-L, crucificaţi-L!” – au strigat. Şi discipolii lui? Iuda L-a trădat. Petru L-a renegat. L-au abanu00addonat! Şi erau cei mai buni!

A. R.: Dar s-au căit!

T. G.: Era prea târziu,nu înţelegi? Când a fost prea târziu!

A. R.: Eadevărat, oamenii fac rău şi e un lucrutrist. Iuda L-a vândut pe lisus, dar îţi aduci amintecine L-a cumpărat? Oamenii! Fariseii şi corifeii, înu00advăţaţii! Nu au putut găsi niciun martor, oricât demult au încercat. Şi cine L-a calomniat, inocenţii? Nu! Corifeii! Şi fariseii care erau aşa de înţelepţi, literaţi şi vicleni. Şi ştiau să scrie şi să citească, în drumul lor spre putere au profitat de ignoranţa Lui… Oameu00adnilor ar trebui să li se amintească mai des că, în definitiv, sunt fiinţe umane…, sunt toţi de acelaşi sânge şi aparţin aceluiaşi Pământ!Diavolul poate fi găsit pretutindeni, întotdeauna vor fi câţiva care vor vinde pentru 30 de arginţi.

………………………………………………………………….

Vorbeşti despre lisus.Poate că s-a născut şi a fost crucificat pentru un singur motiv: pentru a îmu00adpăca pe om cu Dumnezeu. Iisus a venit dintru Dumnezeu, asta înseamnă că este Atotputernic. Şi moaru00adtea Sa pe Cruce trebuie că a fost predestinată. Crucificarea şi moartea Sa sunt lucrarea lui Dumnezeu. Şi se presupune că moartea Sa a provocat ura nu atât în rândul celor care L-au crucificat ci în rândul celor care L-au iubit, dacă ei au fost cu El în acel moment. Pentru cei care L-au iubit ca om… Dar El i-a lăsat şi pe El însusi s-a eliberat, arău00adtând o mare injustiţie sau chiar mai rău…

T.G.: Iţi dai seama ce spui? Pentru vorbele astea poţi fi triu00admis în Nord la repau00adrat icoane.

A. R.: Şi nu am dreptate?

T.G.: Întotdeauna ai spus ce ai gândit.

A.R.: Pentru mine, mi-e indiferent. Sunt un om obişnuit, un om liber.

Ţinând seama de cele de mai sus, dar şi de multe altele, nu credeţi că ar trebui să ne întrebăm de ce de mai multe ori pe zi Îl vindem, Îl judecăm, Îl comdamnăm şi Îl răstignim pe Iisus? O facem de atâtea ori… Şi o facem mai ales cu gândul, cu gândul iscoditor, care mereu întreabă:Dar dacă…?sauOare nu cumva…?; gânduri şi întrebări retorice, cu răspunsuri sugerate, adevărate blasfemii izvorâte nu din necredinţa principial atee, ci, mai rău, din îndoială (Dacă aţi avea în voi credinţă cât un grăunte de muştar, aţi spune muntelui aceluiaMută-te de aici!şi el s-ar muta! –grăit-a Iisus).Să ne mai mirăm, deci, că în ultima vreme apar tot felul deopere(literatură, film, teatru), care fac cu sârg cele de mai sus, fiind adevărateblasfemii infecţioasepentru căeducă?(Cel puţin gândurile noastre blasfematoare nu fac şi alte victime în afară de noi înşine). Evident, din această categorie nu face parte filmul lui Tarkovski, din care tocmai am citat şi care este o capodoperă a genului.

Casa Cărţii Vâlcene,anul III, nr.7, ian.-iun. 2006,

pag.30-31

 Autor: PĂTRAŞCU MARIAN