În gândul meu


în rimele scrise cu patimă

mi-adun lacrima apă şi ud cuvântul dor

poate aşa uiţi să pleci

poate aşa ţi-aduci aminte

cum e sărutul în zori de zi

cred că mai ştii că

toate acordurile serii chibzuite de

umblatele mele degete

le poţi simţi mângâierea unică

şi-n raiul pământesc

îmi poţi surâde prezent

cum as păgubi lumea de cer

facând Univers pentru două suflete

dar câte taine stăpâneşti

mi-e greu să cred că numai eu

mă pot desfăta în interminabilul spaţiu

mă tulburi pe neaşteptate

şi visele prefigurate rămân

închise-n cutia cuvântului

tu pleci ca un fugar sârguincios

rupând mânerul uşii ce din condei era

 Autor: Macovei Lilioara