Gura-leului


pe alei primavara răsuflă despletită de nervi
matinale pisicile miorlăie languros ca la galerie
noi jucăm în prim-plan scene fără dublură
cascadorii împart câte o lalea doamnelor cu zile
de schimb
cerul pictează egoismul pe biserici
îmi sădesc în suflet ghioceii ultimelor
zăpezi

trăim haiduceşte primavara aceasta din care tăiem
filmul voalat
arborii ating cerul deschis
cu rama tabloului prins cu rădăcini de baobab
de sufletul meu/pandoră cu buletin valabil/
îmi simţi unghiile cu care te modelez uniform
straturile de iarbă te învelesc cu ziare galbene

banca visează o gură caldă într-o noapte amară
somnul zambilei miroase a curcubeu
ce tei doamne vor risipi bănuţii de argint
pe vise cu guşa de prigorii
aripa de Icar e ca roata de rezervă
pe scenă se zboară cu minţi murdare
nu văd finalul unui veac de singurătate
în lanul de clopoţei şi gura-leului
pământul îşi înghite primăverile nepieptănate

ţiganca în fustă roşie îmi urlă grotesc
ia un trandafir la o sută iar eu mă înţep
de ghimpii înfipţi de Vlad Ţepeş în toate
hoaţele lunii martie
/o prea frumoase fete/

 Autor: ANGI MELANIA