Grupal de lirică vernală


Dragobiţi-vă, români…!

În iubire azi vă-ntreceţi
Prin sublima poezie,
Vă-ndragobetiţi, petreceţi
Plini de dor şi frenezie.

Azi împărtăşiţi iubire
Şi primiţi iubire caldă,
Vă-ndragobetiţi şi mir e
Bucuria ce vă scaldă.

Vă daţi azi, iubirii dragul
Şi vi-e inima curată,
Vă-ndragobetiţi în pragul
Primăverii ce se-arată.
Azi iubirea românească

O trăiţi adânc în atriii,
Dragobiţi-vă să crească
Şi-n făptura scumpei patrii!

Pre-primăvară (rondel)

Încă nu e primăvară,
Dar nici iarnă nu mai este,
Nu mai pişcă geru-n nară,
Ba şi plouă până peste.

Cerul pare ca de ceară,
Ca o ceaţă de pe creste…
Încă nu e primăvară,
Dar nici iarnă nu mai este.

Mă uitam pe geam aseară
(Blocul meu un Everest e…)
Şi-am văzut cum scăpărară
Policandre mici, celeste…

Încă nu e primăvară…

Făurar e pe sfârşite

Făurar e pe sfârşite
Pe sfârşite-i şi zăpada,
Trece repejor decada
Zilelor de frig sucite
Şi ne lepădăm mesada.

Numai mâine nu-i poimâine
Şi-l cinstim pe Dragobete
Renunţând la cizme, ghete,
După ce toţi, mai întâi ne
Deziernăm, ce soare dete..!

Mai vioi, mai veseli, parcă,
Şi în haine mai uşoare,
Parcă văd cum tare tare
Nostalgiile ne-ncearcă
Într-o zi de mărţişoare…

Şi nici nu băgăm de seamă
Cât de repede soseşte
Şi în duh ne-nmugureşte
Ziua-aceea care cheamă
La iubirea pentru mamă,

Şi de flori, de primăvară,
De consoarte, de femeie,
De desăvârşirea ce-i e,
În copii, în om, în ţară,
Dragostea… pleniplenară.

Viaţă pentru viaţă

Din umbra verdei legănări
A frunzelor şi ierbii
Unde despică vântu-n nări
Şi-n coarne mândrii cerbii,

Unde copitele se-ascund
La pasul de osândă
Când razele abia pătrund
Şi moartea stă la pândă,

Unde al cărnii viu miros
Aţâţă şi îmbată
Şi unde curge-un fir sfios
De apă dantelată,

O căprioară cu ochi blânzi
Şi calzi de te îngheaţă,
Printre puieţii rari şi scunzi
În luminiş se-nfaţă

Păşind cu grijă spre izvor,
Sfioasă şi-ndrăzneaţă(!),
Cu cerbu-n urma-i, păzitor
Din umbra lui semeaţă.

La pânza apei de cleştar,
Ascunşi în dos de stâncă,
Doi ochi hipnotici de pândar
Vegheau de zile încă…

Un pas, doi paşi şi pas cu pas
E apa mai aproape…
Puţine clipe-au mai rămas
Sperând să se adape…

Lupoaica s-a cabrat mortal
Şi pieptu-l luă în gheare
Şi gâtul-n colţii de metal
Al bietei căprioare.

Şi inima i-a sfâşiat
Agonizând în sânge,
Privirile i-au sângerat
Şi-n clipa morţii plânge…

Mai are vreme a-şi vedea
În pieptu-i ce se zbate,
Prin aburii ca o perdea,
Cum inima îi bate…

Un ultim zvâcnet viu, plăpând,
Suflarea cea din urmă
Şi-un ultim gând trimis prin gând
Când viaţa i se curmă,

Al mulţumirii dor nestins
Ce-n jertfă o mânase:
Prin moartea-i crudă, înadins,
Pe cerb ea îl salvase…

Din al pădurii adăpost
Privind de pe aproape,
El înţelege-al jerfei rost
Cu lacrimi între pleoape

Şi înţelege-al vieţii preţ,
Ci viaţa vieţii scut e…
Porneşte -abia târziu, semeţ,
În urma altei ciute…

 Autor: Romeo Tarhon