De ce se urlă-n toiul nopţii?


De ce se urlă-n toiul nopţii?
Tăcerea sfântă de demult
A fost uitată, numai morţii
Mai ştiu ce-i ăla diavol mut.

Nu e trompeta, astăzi tace,
Acum sunt altfel militarii:
Nu se mai luptă pentru pace,
Se luptă… pentru-a-şi duce anii.

Nu e nici lira, ea pierit-a;
Oh, lira marelui Orfeu
Ce animalele-mblânzit-a
Şi îmblânzitu-l-a pe zeu!

Nu e nici harpa, nişte îngeri
Au rătăcit-o printr-un nor.
Pe străzi doar urlete şi plângeri
Alcătuiesc acum un cor.

A fost o epocă de aur?
Dacă a fost s-a dizolvat,
Pentru că doar un minotaur
Mai rage acum, înfometat.

El printre noi se rătăceşte,
Noi suntem labirintul său.
De multe ori ne urmăreşte
Şi ne-mbrânceşte drept în hău.

Căzând în groapa infinită
De sfori n-apuc să mă apuc.
Bătrânii spun şi au dreptate:
Mai bună viaţa de haiduc!

Mai bună viaţa de haiduc.
Dar codrul nu mai este des,
Hârtii ştanţate ne conduc,
Slăvim pe Sfântul Interes!

De ce e omul mai deştept
Când vrea mai bine să trăiască,
Dar nu-i atât de înţelept
Încât să vrea să se oprească?

Eu ştiu de ce se urlă-n noapte:
Urlă strămoşii de durere,
Urlă pământul după lapte,
După păstori şi după miere.

Dacă tăcerea blândă-a sorţii
Aţi ascultat-o vreodat,
De ce se urlă-n toiul nopţii
Ştiaţi, dar nu v-aţi întrebat!

 Autor: Nedelcu Pavel