Curcubeul se naşte din verde


Pot ocoli o clipă, viaţa, adevărul,

pot sta pe loc,

pot alerga zălud,

dar nimeni nu-mi va spune unde-i cerul,

nici cum ne ţine-n braţe ca-ntr-un joc,

şi-aş pierde clipe şi n-aş mai avea culoare

să cânt ce simt,

să desenez ce-aud.

Sunt ochiul ce mă simte la fereastră

cum tai zăbrele gândului pripit

şi văd că depărtarea nu-i albastră,

că roşul nu e zâmbet risipit,

chiar şi desculţă, tristă, fără graţii

nimic din mine nu se poate pierde

când blândă, între două respiraţii,

fac cuiburi şi altare pentru verde.

 Autor: Popescu Carmen Georgeta