Lecţie de umilinţă


Viaţa pentru unii oameni este o lungă lecţie de umilinţă. Bucuria vieţii pare o himeră şi zbaterea

pentru supravieţuire este la maximă intensitate. Neputinţa nevinovată provoacă un plâns

năucitor din ce în ce mai stăpân pe personaj. Naufragiul prin această lume este greu şi umil.

– Cum să iei decizii când eşti plin de neîncredere şi inerţie? Nu mai ai percepţii, nu mai ai

direcţii. Cine te ajută? Cum? În jurul tău sunt atâţia nefericiţi, ei ce sfat să-ţi dea?

– Poate că ţi-ai pierdut azimutul, într-un timp nepotrivit.

– Chiar de la naştere?

– Da, e posibil să faci parte din acea categorie.

Şi mă revolt şi vreau să strig:

– Adunaţi-va ideile bune şi aduceţi-va aminte că sunteţi oameni!

S-au încălcit conexiunile, s-a îndepărtat mila de noi, s-a banalizat iubirea, s-au cam distrus toate cele bune.

– Chiar toate? De ce?

– Supravieţuirea este o lege a naturii.

– Cu siguranţă şi pentru alţii este cumplită această lege. Li se aplică strict.

În timp ce soţia a plecat la muncă în străinătate, de parcă la noi în ţară nu ar mai fi nimic de

făcut, bărbatul acesta tânăr şi în putere odată, a rămas acasă. Lucrase pe un salar de mizerie,

dar aducea acasă bani pentru pâine, cartofi şi săpun. Acum în clipele de singurătate plânge fără

să fie văzut. Copii aveau speranţa că mama lor le va aduce haine bune şi vor avea mai mulţi bani

pentru cele trebuincioase.

Durerile vin la oameni că aceştia unele după altele. Bărbatul s-a îmbolnăvit şi a rămas acasă fără

bani, fără speranţa. Medicamentele costă iar bătrânii lui părinţi erau lipsiţi şi ei şi nu-l puteau

ajuta. Soţia muncea din greu dar nu putea aduna prea mult şi efortul ei devenea astfel zadarnic pentru

cei de-acasă. De boală bărbatului nu ştia nimic.

Raţiunea uneori o ia razna iar sentimentul de iubire pentru cei dragi te face să te umileşti

îndelung.

Momentul venirii soţiei s-a mai prelungit cu câteva luni. Doborât de gânduri negre şi greutăţi,

bărbatul bolnav era căzut în deznădejde. Credinţa în Dumnezeu nu-i poate însă îngădui unui

creştin să recurgă la gesturi necugetate.

Zilele trec greu şi sunt tot mai apăsătoare. Într-o seară când disperarea că este foarte bolnav i-a

tăiat legătura cu realitatea, în casa bărbatului s-a întâmplat un fapt surprinzător. O bătaie în

uşa l-a trezit din agonie. Un chip drag că o icoană, livid dar cu acelaşi zâmbet drag i-a privit

îndelung pe toţi. Îmbrăţişările mamei fac mai mult decât toate pachetele din lume iar câteva

hăinuţe de la mâna a două sunt uneori de nepreţuit. Umilinţele îndurate nu i se observă pe

chipul ostenit şi răvăşit de suferinţă.

Cuvintele sunt de prisos în acest context iar revederea prea dulce şi aşteptată că să fie tulburată

în acest moment de amintiri.Oricum, există mereu un nou început şi infinite speranţe.

Iar la urma urmei şi umilinţa este o lecţie pe care vechii călugări nevoitori chiar se străduiau să

şi-o însuşească.

 Autor: Macovei Lilioara

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s