Din culisele sufletului meu


Oriunde merg şi oricât de departe, mi-e mult mai bine dacă te ţin de mână. Aşa îmi porunceşte inima să cânt, aşa mi-e bucuria nesfârşită, aşa sunt plină de viaţă, aşa sunt în armonie cu Universul.

Atunci când cărările m-au dus la tine, mi-a fost mare curiozitatea şi fără să ţin seama de puterea irezistibilă a dragostei am surâs şi mi-am lăsat inima în inima ta, fără griji.

Soarta mi-a îngăduit să am noroc şi-am uitat că pe lume sunt şi primejdii. Nu ştiu care îţi era drumul dar te-ai oprit în faţa mea şi de atunci două zâmbete îşi fac de cap.

Oglinda nu-mi mai arătă doi ochi plini de singurătate. Mi-ai motivat viaţa şi pot spune că sunt fericită. Am alergat pe acest pământ prin locuri nevisate, pe timpuri nesperate, dar te-am găsit lângă mine!

Nu ştiam că o distanţă atât de mică ne despărţea de fericire. Nu mai credeam că se pot întâmpla lucruri minunate, tocmai când toate speranţele erau pe moarte.

Încrederea mea dată celorlaţi nu mai făcea nici miracole, nici lucruri mărunte demne de consemnat şi aşa mi s-a deschis un hău al fricii de oameni, care cu tact îmi anticipa suferinţă. Mi se transformase mica teamă într-un blestem care se suportă greu, se înlătură la fel.

Tu ai dărâmat acest colos şi numai cu inima şi numai cu ochii. Bucuria dăruită mie a fost şi bucuria ta şi de-atunci sufletele noastre sunt statornice şi liniştite. Inimile ne sunt libere să primească şi bucurie şi durere pentru că aşa este în viaţă, dar nu am dori ca aceste emoţii să le zdruncine.

Poate nu o să am timp suficient să spun din toate câte mă încearcă, dar reţine doar că te iubesc. Nu pot să strig aşa de tare, dar cât să mă audă creasta muntelui prinsă-n cer, pot. Tu, pe-acolo dacă eşti, vei auzi şi glasul îl vei recunoaşte. Să ştii că nici o stea nu s-ar încumeta să-mi cadă în palmă pentru a-ţi fi ţie cadou, dar aşa s-a obişnuit cerul să mă răsplătească pentru cântecul meu de dragoste.

Îmi port paşii peste iarba verde ţinându-te de mână şi doar aşa vedem cum se deschide uşa fericirii.

– Surâsul meu în bătaia soarelui, te îmbată ca de fiecare dată sau eşti vrăjit că s-a oprit timpul în loc?

– Da!

– Eu n-am cântat niciodată, dar spune-mi dacă-ţi place acest adagio. Şi nici versuri nu am scris, dar acestea îţi plac? Sunt ale mele! Le cânt în zorii zilei şi lumea crede că se bucură dimineaţa. Le scriu noaptea agăţată în uitare de lună şi le ţin în gând iar când crezi că te uimeşte liniştea, şoaptele acelea sunt pentru tine.

– Ţi-am desenat chipul pe nisip şi n-am deosebit pielea ta de el. Ai bobiţe de aur pe tine, ştiai că eşti atât de bogată?

– Ştiam că-mi cântă inima şi-am uitat ochii pe chipul tău, dar cred că astea mi-e zodia mea cerească. Miroşi a parfum de lotus ori poate magnolie sau mai degrabă a regina nopţii şi mă întorc în amintirea nopţilor de dăruire şi a nostalgiilor care cuprind sufletul până la lăcrimare şi iarăşi trebuie să caut soarele la răsărit.

Dacă tot am găsit acum răgaz, trebuie să-şi spun că multe greutăţi mi s-au părut uşoare pentru că tu mi le făceai aşa, dar atunci am crezut că nu ţi-ar fi plăcut să-ţi zic că-ţi multumesc şi-o fac acum, ce spui?

Simţeam uneori că până şi cerul coboară pe mine cu cei mai grei nori şi tu îi luai în mână strivindu-ţi degetele frumoase şi durerea pălea în faţa zâmbetului meu.

Uite-aşa mi-a venit acuma, să-ţi spun câte ceva, nu vezi cum trece timpul? Nu vezi ce bătaie de joc face cu noi? Nu simţi că eşti stăpânit de aroganţa lui? Şi la urma urmei, ce-i poţi spune?Aşa că, ascultă-mă!

– Îmbracă-te cu haina cea bună şi hai, să vedem ce mai este prin acest bătrân Univers!

 Autor: Macovei Lilioara

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s