Cursul universitarei Deliei Răchişan a îmbinat partea teoretică cu practica !


A avut loc şi cursul trei „Zestrea strămoşească a Maramureşului – tradiţii, locuri sacre, meşteşuguri străvechi”, cu foarte, foarte mare succes!

Cursul 3 „Zestrea strămoşească a Maramureşului – tradiţii, locuri sacre, meşteşuguri străvechi”, coordonat de lector univ. dr. Delia-Anamaria RĂCHIŞAN, de la Universitatea Tehnică Cluj – Napoca, desfăşurat la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” din Baia Mare, în data de 26 februarie 2015, a îngemănat partea aplicativă cu cea teoretică. Invitaţii speciali au fost: intructor Pălăguţa BÂRLEA-FEIER, Şcoala de Artă „Gheorghe Chivu”, Sighetul Marmaţiei; artist Liliana-Maria MUREŞAN, Tăuţii de Sus; olar Daniel LEŞ, Baia Sprie, aceştia arătându-şi iscusinţa, priceperea, talentul în revitalizarea valorilor strămoşeşti. I-au învăţat pe numeroşii cursanţi, cu dăruire şi pricepere, câteva taine din arta meşteşugului. Grupaţi pe ateliere, bărbaţii au pictat utilizând hârtie de calc sau au făurit la roata olarului diverse vase din lut, iar fetele, femeile au confecţionat zgărdane tradiţionale cu diverse simboluri. În permanenţă au fost iniţiaţi de cei trei invitaţi pricepuţi.

S-a vizionat şi un documentar prin care s-a evidenţiat graniţa fragilă dintre tradiţie şi inovaţie. S-au putut sesiza paşii necesari pictării unui ou de struţ. Cursanţii au avut ocazia să pună celor trei invitaţi speciali diverse întrebări; au redescoperit prin intermediul cursului arta de a făuri frumosul, dar şi talentul, dexteritatea celor trei invitaţi, implicarea necondiţionată. Confecţionând zgărdane, pictând sau zămislind vase din lut, participanţii la curs au contribuit la reactualizarea zestrei strămoşeşti a Maramureşului.

Prin acest curs interactiv se revitalizează valorile strămoşeşti căpătate de la străbuni, se pune accent pe comunicarea şi transmiterea intergeneraţională.

La cursul din 5 martie se vor finaliza zgărdanele; se vor prezenta manifestările agrare respectate în prezent, cu sfinţenie, pe meleagurile maramureşene: „Udătoriul” din Şurdeşti (Ţara Chioarului) şi „Tânjaua din Hoteni” (Ţara Maramureşului).

G.D.L.

 Autor: Dragos Gelu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s