BUGETUL PERSONAL AL SCRIITORULUI ŞI FOAMEA PE CARE VOR ALEŞII SĂ I-O TIMBREZE


Corneliu LEU

BUGETUL PERSONAL AL SCRIITORULUI

ŞI FOAMEA PE CARE VOR ALEŞII SĂ I-O TIMBREZE

Mă sună confraţii agitaţi, confraţii indignaţi, confraţii nedumeriţi de ceea ce vor aleşii lor din Uniuni, precum şi aleşii aleşilor lor din Parlament cu acest timbru şi mă acuză că stau insensibil, privind cu prea mult calm.

Mă sună, dintre cunoscuţi, telespectatorii mai obiectivi şi mă-ntreabă ce părere am despre ce se tot spune la televizor, că timbrul ar schimba soarta famelică a scriitorului.

Mă sună profesionişti buni care mă-ntreabă dacă avem ceva de câştigat din asta şi mă sună grafomani care speră că, ieşind scandal, să-i primească şi pe ei în Uniunea Scriitorilor.

Mă sună, mă sună, mă sună!…

Înainte vreme aş fi spus că telefonul meu sună-ntr-una ca la Gara de Nord; dar cu foamea asta în care nu mai sunt bani pentru biletul de tren, singura comparaţie e cu urgenţele de la unu, unu, doi!… Mă sună, iar eu nu pot să răspund fiindcă râd şi râd şi râd…

Nu, nu râd de moftul lor, al celor care spun populist că fac toată această tevatură pentru mine şi pentru nivelul meu de trai; nici de rafinamentul celor care vorbes elevat despre „condiţia creatorului”!… Nu. Fiindcă asta nu e de râs. Logica simplă îmi spune că, pentru mine, ca scriitor care trăiesc după modul în care mi se vând cărţile, orice scumpire mă îndepărtează de cumpărător, deci mă lasă mai flămând. Eu ştiu clar că doar relaţia mea intermediată de editor, cu cititorul care mă cumpără, îmi face masa mai bogată sau mai săracă. În vreme ce relaţia încasărilor mele intermediată de o organizaţie ce le timbrează, acoperă cel mult salariile celor care o timbrează. Aşa că nu mă bag în această poveste şi sunt mulţumit cu orice stare care nu-mi alungă sau nu-mi împuţinează cititorii.

Şi atunci, vă veţi întreba, desigur: Ce naiba găsesc de râs?!

Găsesc de râs toate argumentele caduce pe care le-au rostit aseară la un post TV nişte staroşti de breaslă artistică – preşedinţi care, au şi recunoscut că „Încasând timbrul, îşi pot plăti încălzirea pentru biroul lor”, adică un lucru care, pe mine, nu mă încălzeşte cu nimic… Dar găsesc de râs mai ales faptul că nu i-au făcut să se jeneze pe parlamentarii care au luat în serios această Lege. A cărei expunere de motive, chiar dacă este semnată de doi deputaţi şi un senator, are stilul inconfundabil al unui confrate de al nostru pe care de curând l-am văzut lăcrimând. Dar nu din grija pentru noi, ci pentru gazele furnizate la preţ ieftin unui veros cavaler de industrie.

Da, lucrurile nu stau aşa cum mă acuză unii: m-a interesat şi pe mine scandalul şi am vrut să mă documentez. Astfel am ajuns la elementele însoţitoare ale „Legii privind instituirea timbrului cultural” iniţiată de domnii parlamentari Traian Dobrinescu, Varujan Vosganian şi Gigel Sorinel Ştirbu care scriu – în documentul de susţinere care trebuie să fie cel mai serios şi mai sobru la o lege – Expunerea de motive:

„…Prezentul act normativ… va înlocui Legea nr 35/1994… întrucât s-a dovedit greu aplicabilă şi, în consecinţă, ineficientă…” –text onestşi la locul lui, dar, căruia, imediat, îi urmează ca o mare lovitură de teatru, următoarea frază argumentativă:…Cultura românească, deşi este copilul inteligent şi talentat al familiei, a fost trimisă la colţul străzii să se descurce. Şi nu se descurcă la colţul străzii!Timbrul cultural poate, însă rezolva problema existenţei ei…”etc, etc…

Vai de mine, Domnule Deputat Dobrinescu, vai de mine Domnule Deputat Ştirbu, mă emoţionează sensibilitatea Dumneavoastră artistică, dar nu pot crede că gogomănia cu copilul de la coţul străzii vă aparţine!… De ce nu se descurcă, oare, acolo, la colţul străzii, acestcopil inteligent şi talentat al familiei?!

Păi cum o să se descurce dacă nici un ministru nu trece pe acolo ca să-i dea şi lui nişte gaze mai ieftine?!… Cum o să se desurce dacă nici un preşedinte sau prim-vicepreşedinte de Uniune nu-i dă şi lui un premiu pentru opera-omnia?!… Cum o să se descurce dacă, oricât s-ar încasa acest timbru, el se cheltuieşte tot pentru propunerea unora la „Nobel”; chiar şi în şoapte mai puţin auzite de membrii de rând, pe care nu-i încălzeşte cu nimic timbrul!…

În vreme ce, nouă, ni se alungă bruma de cititori, prin tentativa acestor accize umflate, ca şi cum cartea se vinde ca benzina şi poate suporta oscilaţia preţurilor artificial globalizate.

Există o singură soluţie legislativă pentru aceasta: Să acordăm imunitate parlamentară membrilor Uniunii Scriitorilor şi să dăm premii literare unor parlamentari!…

Vă rog frumos, luaţi-mă în serios şi nu râdeţi de acest paradox. Eu cred că lucrul, de fapt, s-a şi întîmplat. Şi tocmai de asta, copilul inteligent şi talentat îşi consumă genialitatea stând cu mâna-ntinsă la coţul străzii.

Teribilă metaforă! Tare aş vrea s-o văd analizată şi comentată sub toate aspectele valenţelor ei etice şi estetice, într-un studiu pe care, la despărţirea de prim-vicepreşedintele său, îl va semna Nicolae Manolescu.

Pe care îl salut netimbrat, dar cu întregul meu respect colegial.

 Autor: Corneliu LEU

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s