Sărbătoarea înălţării


Nu pot să te privesc ridicându-te-n aer
precum ecoul din hăul imens,
mâinile mele se ridică spre cer
şi fac semne cu câte un deget pe rând
până se împietresc.

Soarele scoate un ochi printre nori
şi lăcrimează câteva picături de ploaie
pe obrazul supt al câmpiei.

Sărbătoarea înălţării curge în sus,
eroii necunoscuţi se mişcă sub pământ
îşi dau încă odată suflul în rădăcini,
un fulger despică arcul orizontului,
femeile se-nchină din pragul casei
şi intră să prăznuiască după amiaza.

Bărbaţii binecuvintează vinul plimbându-l pe cerul gurii,
cuvintele capătă har
şi se învârt în cercuri de lumină.

Seara cade peste toţi ca un poem
rostit în tăcere.

 Autor: Nicolae Valareanu Sârbu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s