Prin spini şi pălămidă mă întorc


Cum aş putea

ţărâna

să mi-o cern,

de pleavă să o scutur?

Trecut prin vierme,

inelul lui furând,

bobu-a-nflorit cu aripa de flutur.

Mă doare

focul

când întorc neghina

şi-adâncul ei din fire

îl strecor.

Oare aşa m-ăi fi avut în gând?

Că numai sete am rămas

şi zbor

până-n străfundul săpânţei de lumină.

Mâinile Tale

aşa cum le-ai întins

pe lemnul de prohod amar

cum ai putea

ca să le strângi a pumn

precum ciocanul de judecător?

Eu ştiu

cum chipul Tău

argilei mele Tu l-ai scris

pe când erai îndrăgostit Olar,

că simt şi azi pecetea de sărut

ulciorului de lut

ce încă poartă vinul Tău oftând.

Nu vin la Tine

cu ceartă sau pricină,

căci amândoi vom pierde

de fi-va judecată

cu sobor;

şi cel care iubeşte,

şi cel care-i Iubirii purtător.

Tată,

cu mâinile întinse de olar,

ia-mă în braţe

ca pe-un nepreţuit ulcior

ce încă poartă vinul Tău,

din vremea mângâiatului

cuvintelor pe oale

când nu era ispita celui rău.

Tată,

de-s fiul tău de duh risipitor

sunt totuşi fiu

şi-al lacrimilor Tale.

 Autor: Dumitru Ichim

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s