Odaia de dincolo


… dar eu tot am intrat
în odaia de dincolo.
Oprit era pragul. Perdelele trase.
De-atâtea ori
ne-nfricoşa bunica
îmbrobodită
ca aluna , sau ghinda,
că acolo-i oglinda –
iezăr înalt care curge în sus.
Ne spunea cu mâna la gură,
că toţi ce-ndrăzniră spre ea,
pe unda-i sorbită s-au dus.

… dar eu tot am intrat
în odaia de dincolo.
Acolo-am zărit un copil,
murdar de cireşe pe faţă.
Şi astăzi
a nu ştiu câta oară
scai de-ntrebare m-agaţă:
De ce-s vinovat c-am privit
pe cel asemenea mie,
şi-n locul meu a trebuit
ca să moară?

Nici de blestem
şi nici de piază rea
n-am ascultat
fereastra deschizând.
Ca o văpaie,
pasărea,
a ţâşnit prin mine
în odaie.

… dar eu tot am intrat,
demultului ne-ngăduit,
acolo-n dincolo .
Şi astăzi mă-ntreb,
a nu ştiu câta oară,
ca tăciunii pocnindu-mi în vatră,
de ce a trebuit să moară
pasărea?
De ce şi-a strâns
aripile şi cântecul
în nicăieriul de piatră?

… dar eu tot am intrat
peste pragul oprit,
fără să-mi dau seama
că-s prins la judecată
de oglinda spartă în cioburi.
Cum de n-am ştiut niciodată
că-n mine migraseră,
înainte de naştere,
perechi nenumărate de ochi?
Cum aşteptau doar un semn
de la timp, de la buze,
şi steaua din colindă
cu toţii pe rând să m-acuze
că altuia trecut-am prin oglindă!

 Autor: Dumitru Ichim

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s