Mai presus de conştiinţă


Mai presus de conştiinţă

Polemizam adesea cu propriul eu. Am dublă personalitate îmi ziceam: să vorbesc eu cu mine. Uneori era necesar să-mi explic anumite lucruri, alteori chiar mă contraziceam. Am constatat de nenumărate ori că nu mă înţelegeam cu mine. Ziceam ceva, ca o propunere, iar apoi mă contraziceam cu argumente morale. Conştiinţa mea este foarte activă. Vorbesc cu ea ore în şir, îi propun acţiuni, ea mi le analizează, apoi le contrazice cu fermitate. În orice acţiune, umanitară chiar, îsi face apariţia greşeala. Faţă de morala creştină, sau faţă de legile sociale. Nu mai vorbesc de propriile principii. Faci un lucru ce ţi se pare bun, apoi intervine mîndria, sau automulţumirea.

Alteori, după scurgerea timpului, acţiunea întreprinsă aduce rezultate regretabile, sau chiar dezastruoase. E bine să poţi vorbi cu tine însuţi. O parte e frică, alta curaj, o parte e bucurie, alta tristeţe, o parte realizare, alta deşertăciune. În dialogul acesta, fiecare parte işi aduce argumentele şi contraargumentele ei. Uneori, insă, nu ai timp de reflexie. Şovaiala nu-şi are locul, iar atunci trebuie 76 să iei o decizie. Rezultatul acesteia depinde de starea pe care o ai, de relatia cu exteriorul.

Polemizam şi polemizez încă, ori de cîte ori am ocazia, iar conştiinţa începe să devină la rîndu-i expertă în polemici. Aduce argumente din ce in ce mai puternice, bazate de altfel, tocmai pe informaţiile pe care eu le achiziţionez. Şi cu cît obţin informaţii noi, conştiinţa mea polemizează mai virulent. În lumea spiritului, la fel ca în cea a materiei, principiul acţiunii şi reacţiunii forţelor este prezent. Loveşti în propria-ţi conştiinţă şi ea te loveşte; acţionezi cu reavoinţă împotriva semenilor şi răul ţi se intimplă ţie. Nu mai poţi accepta că doar într-o viaţă viitoare vei da socoteală de faptele tale. În acea viaţă doar te vei aşeza ierarhic pe locul care ţi se cuvine. Pedeapsa pentru ceea ce faci aici, o vei primi aici. Însă, spre deosebire de lumea materială, în lumea spiritului timpul nu influenţează nimic. Reacţiunea nu e necesar să fie imediată. Lupta pentru avuţie, putere, celebritate, dorinţe ascunse pe care le încercăm rezolvate prin metode neloiale, ne pun în polemică tocmai cu propria conştiinţă. Şi vedem în jurul nostru multe persoane care, folosind necinstea, minciuna, şantajul, ajungînd la un statut pe care nu-l meritau, suferă groaznice întîmplări: accidente, familii destramate, copii handicapaţi sau 77 drogaţi… Aceasta e simpla reacţiune a forţelor pe plan spiritual. De aceea e bine să stai de vorbă cu tine însuţi. E bine să-ţi analizezi viaţa şi ceea ce ai de făcut în continuare. Poţi încă polemiza cu propria conştiinţă, însă cu Dumnezeu nu e loc de polemică.

Mă regăsesc de multe ori confuz. Aş face ceva dar nu am puterea de a mă hotărî. De fapt aş lua viaţa de la capăt. Nu e posibil aceasta, dar nici măcar nu am curajul să o schimb total. Chiar dacă mă întreb şi îmi aduc argumente, discuţia cu mine însumi nu rezolvă nimic. Ar trebui să discut cu exteriorul. Dar sînt atîţia în jur încît dialogul nu s-ar termina niciodată. Dialogul cu societatea e mai puţin dur decît cel cu propria conştiinţă. Dar societatea are propriile ei interese, propriile ei valori. E un dialog uşor, dar neproductiv. Ar mai ramîne un singur partener de dialog. Natura, universul, tot ceea ce te înconjoară. Este cel mai uşor dialog. Pui întrebări şi ţi se răspunde cu forme, simboluri, tăcere. E minunat acest dialog, dar parcă nu avem timp de aceasta. Vorbind cu natura nu te plictiseşti niciodatş. Din păcate, timpul în care trăim este un infern al dialogului. Vorbim adeseori singuri, nici măcar cu noi înşine, întrucît partea ce ar trebui să audă e surdă. Sau cel puţin desensibilizată. Arareori 78 întrebăm natura, iar răspunsurile acesteia le trecem cu vederea, sau nu le întelegem. Şi cu toate acestea, aceste dialoguri au loc între creaturile lui Dumnezeu.

V-aş propune un dialog cu Însăşi Creatorul. E un dialog greu, sau uşor, rece sau fierbinte, dar atît de necesar sufletelor noastre. Întrebările le pui in gînd, iar răspunsurile îţi pătrund în adîncuri. Ridicăţi privirea spre cer, închide ochii, transcende materia şi intreabă. Nu aştepta răspunsul imediat, el îţi va veni cu sigurantă. Ziua de mîine s-ar putea să te lamurească. Dacă eşti ateu, încearcă măcar dialogul cu propria-ţi conştiinţă. Urmăreşte-ţi profund faptele şi rezultatele lor. Vei vedea în toate principiul acţiunii şi reacţiunii faptelor. Polemizam, spuneam, cu propriul eu. De multe ori nu mă înţelegeam cu mine însumi. Acum însă, încerc să discut cu natura, cu Dumnezeu. Dialogul acesta este plăcut, răspunsurile sînt sincere, iar conştiinta învată din aceste dialoguri ale mele. Sper că în curînd să mă înţeleg cu mine însumi.

Pînă a nu-L cunoaşte pe Dumnezeu, mă credeam un om important. Pentru mine eram cel mai important om. Egoismul acesta, numit umanism, pare destul de periculos. Punînd omul ca importanţă primă, umanismul naşte dispute. De fapt, umanistul 79 se gîndeste întîi la sine, apoi la semeni. Este prizonierul principiului conservării. Dacă însă, prin credinţă, ajungi a-L cunoaşte pe Dumnezeu, a-ţi cunoaşte propria limitare, abia atunci te poţi descătuşa de egoism. Recunoşti atunci celelalte fiinţe umane, ca mici scîntei ale dumnezeirii. Iar tu, ca una dintre ele, ai o revelaţie, aceea a existenţei eterne şi bucuria revenirii la unitate. Acesta este de fapt şi scopul Bisericii. Să strîngă toate aceste scîntei, ca împreună să lumineze Universul. Cum ar fi cerul fără stele? Cum ar fi cerul cu o singură stea? Frumuseţea constă în multitudinea de stele. Şi fiecare poate contempla celelalte surori. La fel stelelor, noi oamenii, luminăm înfrumuseţînd Universul. Acel univers spiritual unde se găsesc şi îngerii. Sînt însă stele călătoare, stele moarte, sau, mai rău, găuri negre. Pot fi oameni decăzuţi asemeni acestora, dar ei pot lua lumina de la Creator. Să ne întoarcem privirile spre El, cel care ne iubeşte mai mult decît ne iubim noi înşine. La fel luminii infinite ce El o revarsă, Îi este şi iubirea.

Mă credeam deci, un om important; acum văd o lume importantă, un scop important şi am o dorinţă divină.

 Autor: Liviu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s