La frângerea Pâinii


La frângerea Pâinii

…dar nu de greutate,

la amiază,

spicul de grâu

se apleacă argilei

şi nici de povara de rază

a minutarului.

Nimeni nu i-a zămislit

cunoaşterii

clipa ce şi-o clipeşte cântarului

când către tină îşi coboară

genele de fecioară.

Ce face atunci – se închină?

Au e răpită în note înalte de cleştar

naşterii de lumină?

„… poate fi, poate fi…”,

peste umăr şopteşte duhul din glie

zvârlind până la cer,

din crengile singuraticului păr –

o ciocârlie.

Apoi tace

ca sâmburele morţii în gutuie.

„… o, nu e! o, nu e !”,

în cele din urmă duhul

şi-a desfoiat pergamentul,

văzduhul.

„O, nu-i ! … descalţă-te întâi

ca să-mi citeşti bucoavna de ţărână

cu-atingere sfioasă de călcâi,

ca umbra scuturată pe obraz.

Nu cizme, nu copite, ci ascultă:

Spicul îşi pleacă într’o parte capul

să-audă nevăzute stele în amiaz’

vibrându-şi lacrima’n amar ca roua.”

Era la ora a noua,

dar vorba e ascunsă de norod,

că nu e sunet, ci frământ luminii

ce-a mai rămas de la potirul Cinii

când spicul de grâu

îi slujea cu al inimii rod.

Numai în clopotniţa paiului

mai pâlpâiau grelele,

pe care le desferică

stelele,

nopţilor noastre zicu-le.

Spicule,

când bobului dai formă

şi-l faci biserică,

Mirelui care te aduce,

să-i aminteşti că ne-am cunoscut

la frângerea Pâinii

pe cruce.

 Autor: Dumitru Ichim

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s