La fel de perfect ca şi Gillette


pe unde sunteţi şi

ce-mi mai faceţi?

Ştii,

era o vreme când

chiar nu conta că luna viitoare

s-ar putea să fie nasoală

din toate punctele de vedere,

să-ţi spun pe a dreaptă,

who gave a flying fuck?

Stăm la terasă în 2 mai, acolo la

udişti, nu textilişti, Doamne fereşte

şi urmează o nouă rundă de ţaca iar

cel de lângă mine îmi dă un ghiont

dă şi tu o ţigară

ar vrea să zică

dar nu i-a ieşit decât un pff…

cu degetul întins spre pachet.

Acolo la două dimineaţa,

aproape de malul mării,

alături de clubul de bridge,

Fram şi

domn’ Semaca

cu diplomatul plin de casete –

Zeppelin, Grateful Dead,

Manu, Crimson, CCR,

Pistols, Gion şi Moscopol

şi toată autoritatea pictorilor şi

luzărilor de prin club A plus un pic din

cercul poeţilor

care n-ar scrie o poezie, în veci

pentru simplul motiv că

poezia se trăieşte în nopţi ca aceea

şi textura ei nu are cum să rămână

imprimată pe o bucată de

hârtie,

cui i-ar trebui aşa ceva?

Acolo, la ora aia,

viitorul nu-i altceva decât un alt cuvânt

fără prea mult sens.

Se face trei şi

Semaca s-a gândit că arşiţa de a doua zi

poate fi stinsă încă de pe acum cu un nou rând de beri Mamaia

nu de alta, dar de ce să nu fim prevăzători

aşa că sărbătorim şi CCR îşi spune povestea

depre ploaie,

cui?

Aici e o altă lume,

o lume pe care oamenii de ştiinţă o caută cu disperare

la ani lumină de nisipul mirosind a alge

şi care orbitează în jurul unei stele negre

mare şi rece

ca apa mării,

ce se încăpăţânează să vină până la noi

să asculte şi ea povestea ploii pe care

CCR o tot spune,

degeaba.

Acum, doar bem ca nişte supravieţuitori

care ştiu că noaptea asta se înfăşoară

ca o funie pe care numai satisfacţia

dementului de la capătul celălalt

să o tragă până la sfârşit

şi să dezvelească lumii adevărul,

transparentul paharelor

goale

egalează plăcerea noastră de a spune

ţaca

şi numărătoarea începe în sens invers,

poeţii tocmesc cuvinte,

noi amintiri

ei au rămas în istorie,

noi, pe nicăieri.

Cu cinsprezece ani în urmă,

în acelaşi locuri

tocmai trecuse o furtună

şi corturi pluteau pe mare

iar apa intrase la nea Vasile în bar,

la noi sub masă şi

pe cine crezi că deranja?

Din valiza lui Semaca

muzica era singura furtună

în care credeam mai ceva

ca-n preţul sticlelor goale

de la magazinul alimentar 2 mai.

Acum, dacă te duci pe acolo

nu-i mare lucru

nici poeţi rataţi

şi nici rocăraşi drogaţi

nea Vasile a crăpat

săracul,

ca şi mulţi alţii, iar în urmă

a mai rămas o groapă

cu o umbrelă ruptă

să ascundă după-amiaza asta de

frica unui nou apus

fără noi.

Şi totuşi văd, acum,

aici,

în faţa ochilor

soarele ca o piersică

din care ziua se scurge

precum scrumul ţigărilor

poştite în grabă –

ultimele pe vara asta, şi-ţi jur

că genţile şi cortul adunate

la picioare nu vor mai ajunge

în acceleratul de bucureşti,

anul ăsta.

După atâţia ani

uite-te şi tu,

aici mai e doar un pic de mal

şi nişte chiştoace,

care să fi fost, ăla, ultimul de atunci

că parcă nu-l mai recunosc.

Totuşi, ştiu că ar trebui să spun ceva mai mult decât

un simplu mulţumesc,

o viaţă de om născut

în seara aceea când tipa de lângă mine

mi-a zis, auzi, nu ai vrea să….

şi am crezut că vrea să-mi ceară o ţigară

când ea doar se uita la mine,

şi-mi arăta apa de pe jos cum se zbătea

printre sandalele noastre

de ce?

de ce nu mi-ai spus asta mai devreme?

dar muzica care curgea printre firele de

ploaie mi-a schimbat cuvintele

şi am tras-o după mine

spre plajă însă mi-a spus că-i frig acolo

lângă mare

aşa că m-am înfăşurat cu ea

şi am lăsat-o să-mi spună

un nimic, orice

să încălzească atmosfera

asta care îţi intra până la oase

aşa că m-am acoperit

cu ea şi am ascultat-o

vorbindu-mi de Zeppelin şi Stones

de Pistols şi Manu,

şi am stat împreună la marginea mării

vorbind tot ce se putea vorbi

trăind tot ce se putea trăi

îmbătrânind cât se putea îmbătrâni

într-o viaţă pe planeta asta,

până când

melodia de patru minute şi ceva

s-a terminat şi am lăsat-o acolo, în trecut

ca pe un chiştoc de ţigară pe jos drept gaj

că vara următoare

vom asculta povestea ploii ce nu va veni

aici şi voi fi şi mai bun

aşa cum am vorbit,

şi mai puternic

aşa cum ţi-am promis,

şi mai realizat,

aşa cum ţi-am jurat

aproape perfect,

da,

ca şi crucea de pe care Isus

a plecat,

până la urmă.

De ce?

 Autor: Sorin Tunaru

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s