Fragment din romanul Hanul de la Răscruce de Timp


Introduducere

(în care primim o scrisoare)

Crezi în lumi paralele?

Privii uimit petecul de hîrtie. Deşi nu aveam nimic în comun cu misterioasa carte pe care mi-o lăsase prietenul Găbilă, cu atît mai puţin cu şi mai misteriosul (document pe )pergament cu capătul ars, de la care porniseră întîmplările derulate în urmă cu un an, cuvintele care introduceau scrisoarea îmi aminteau neaşteptat de mult de acestea. Da, cuvintele mi le adresase Găbilă, cu puţin timp înainte să îmi dea Cartea. Carte care, din nefericire, arsese în incendiul care cuprinsese toată latura ocupată de mine în casa simpaticilor Chris şi Fred Muller.

Bătrînii îşi primiseră cuveniţii bani de asigurare, ceea ce le permisese să repare casa şi să o vîndă cu oarece cîştig, ei mutîndu-se alături de liniştiţii locatari ai Azilului de Bătrîni din localitate – scutind-o astfel pe bătrînică să bată săptămînal drumul pînă acolo. Nu ştiu cum primiseră ocupanţii azilului vestea, poate unii se externaseră iar alţii se mutaseră înainte de timp în Grădina cu mult mai liniştită… Mărturisesc că îi vizitam extrem de rar pe cei doi, spre părerea de rău a Christei, care întotdeauna îmi arătase dragoste. Dacă nu ar fi vorbit atît de mult…

Iar eu mă mutasem în blocul din Centru şi îmi dedicasem aproape toate orele libere transcriind Cartea atît din memorie cît şi din notiţele pe care le ţinusem, în timp ce o citeam. Odată terminată, pusesem Cartea alături de Document într-o cutie de metal – şi uitasem de ele pînă în acest moment.

Acum, privind scrisoarea, puteam vedea că era ceva misterios cu sosirea ei. Ca şi în cazul sosirii Documentului la adresa presupusului autor al Cărţii, Brad… Şi am simţit capul golindu-mi-se de gînduri. Stai puţin! Chris şi Fred nu fuseseră gazdele mele, ci ale lui Brad! De aceea nu-i vizitasem la Azil – eu nu locuisem niciodată în micul orăşel nordic. De fapt, eu aflasem despre ei citind cartea. Nu văzusem în viaţa mea nici un document, iar Cartea… Da, Cartea arsese. Era o Carte misterioasă care se scria singură sub ochii cititorului, ai mei. După ce arsese, o rescriesem… Stop! Ce casă arsese? Ce carte rescrisesem? Eu nu locuisem în casa bătrînilor! Nu îmi arsese nicio carte!… Atunci, de unde naiba ştiam eu despre o Carte? M-am repezit şi am scotocit în raftul de sus al dulapului unde – da! – găsii o cutie metalică. Din fericire, nu era încuiată

În ea nu era nici un pergament. Deşi îmi aminteam că Ross, Mike, citiseră finalul… Ba nu, ei erau colegii lui Brad, nu ai mei! Deşi, un Ross şi un Mike erau colegi cu mine, mă despărţisem de ei cu mai puţin de o oră în urmă, cînd părăsisem biroul ca să mă îndrept spre micul apartament pe care îl ocupam pe colina de pe care puteam vedea atît Oceanul, spre vest, cît şi Sierra spre sud. De fapt, pe Mike îl lăsasem în faţa intrării masive, din sticlă prinsă în feronerie polizată, fumînd alături de Dwight…

Era o carte… un fel de carte. Nu avea coperţi; de fapt era un top de coli de hîrtie A4, dactilografiate pe o ambele feţe cu caractere Times New Roman de mărime 12. Pe ultima pagină nu scria Sfîrşit, ci ENTER, cu un marker gros din fetru. Nu ţin minte să fi dactilografiat eu acea carte… doar dacă nu cumva nu era o carte, ci scenariul pe care îl făcusem pentru firma la care lucram, scenariul unui joc FRP. Ţineam minte doar cuvintele spuse de Găbilă pe cînd îmi dăduse cartea (oare mie mi-o dăduse? Sau citisem în Carte acele cuvinte?): „Poate că acestă carte ne va face să ne întîlnim.” Nu, nu mă mai întîlnisem cu el. Acum, nu ştiu de ce, începusem să bănuiesc că el era autorul scrisorii.

M-am întors la scrisoare. Plicul îl găsisem la sosirea acasă, în dosul uşii, printre tot felul de reclame lucioase şi colorate ţipător. Mi le vîra zilnic administratorul prin fanta din partea de jos a uşii. Un pliant anunţa deschiderea etajului superior al noului Mall din apropiere (electronice, casnice, biciclete, material de camping, muzică, mobilă…), etaj la a cărui proiectare lucrasem şi eu în ultimele luni – printre altele.

Plicul era unul dolofan, lunguieţ, obişnuit, cu şase timbre de 59c plasate în colţul de sus stînga sub steagul american: suficient să trimiţi o scrisoare oriunde în lume. Fusese pusă la poştă în Seattle, dacă mă luam după ştampila oficiului poştal, lăbărţată peste trei timbre, „by air mail”, cum indica eticheta albastră cu litere albe. Numele expeditorului lipsea, iar în adresa mea, lipseau atît numele oraşului cît şi codul poştal.

Sincer, habar nu aveam cum de ajunsese la mine. Adresa mea fusese scrisă neglijent, cu pix cu pastă albastră, sub o altă adresă acoperită cu ştersături furioase de pix. Încercările mele de a descifra acea adresă originală rămaseră fără rezultat. Era greu de ştiut dacă schimbarea adresei fusese operată de către administratorul locuinţei de la adresa iniţială sau, poate, de către vreun lucrător de la oficiul poştal, dar în mod cert nu de acel expeditor necunoscut. În ciuda faptului că deasupra ştersăturii şi a noii adrese erau printate cu majuscule RTS (Return to Sender), plicul nu făcuse drumul înapoi la expeditor, întrucît adresa acestuia lipsea.

Am insistat asupra acestor detalii pentru că acest plic a fost doar primul din seria de scrisori primite în următoarele luni. Nu părea să fi fost trimise într-o anumită ordine – ceea ce vă povestesc a fost ordonat de mine, mult timp după ce începusem să pun cap la cap întîmplările. Plicurile au sosit la date diferite (deşi, o dată, am primit două plicuri simultan), în ciuda faptului că adresa mea incompletă se repeta invariabil. Scrisorile şi-au găsit locul în cutia de metal, pe raftul de sus al dulapului, alături de „cartea” fără coperţi. Fiecare avea, ca un fel de moto, aceeaşi întrebare: „Crezi în universuri paralele?” Ca un fel de semnătură – pentru că scrisorile nu erau semnate. Ca un fel de salut parolă. Acum pot să răspund: „Da, cred!” În universuri paralele temporale şi/sau spaţiale. Întîmplările descrise în Carte, dar şi în Scrisori, mă fac să cred în ele.

Încă un lucru. Scrisorile erau destul de groase, conţinînd mai multe coli scrise pe ambele părţi – dar în niciun caz „capitole”. Uneori a trebuit sa pun mai multe scrisori cap la cap pentru a rezulta un capitol. Alteori, rar, e drept, o scrisoare acoperea acţiunea unui întreg capitol. Titlurile capitolelor îmi aparţin în întregime – drept urmare îmi asum întreaga responsabilitate pentru eventualele neînţelegeri. Şi scrisorile mi s-au părut a fi fost scrise de mîini diferite (fără a fi însă convins de acest lucru). Uneori scrisul părea mai bolovănos, alteori mai delicat, ca şi cum literele fuseseră rotunjite de o mînă feminină. Stilul părea a fi identic. Deşi…

După cum veţi vedea, întîmplările au loc în Praga. În momentul în care am început să rescriu scrisorile, amintirele mele despre Praga erau cel mult vagi – vizitasem oraşul o singură dată, într-o excursie care cuprindea alte 6-7 oraşe intersante, din trei ţări. După ce am citit toate scrisorile, am fost curios să vizitez din nou Oraşul de Aur. Vă mărturisesc că, deşi am recunoscut unele din locurile descrise în carte, oraşul mi s-a părut a-mi fi complet străin. Am atribuit acest lucru magiei evidente a capitalei, cea care o face să se dezvăluie de fiecare dată alta, complet nouă, misterioasă şi apropiată, totodată. Dacă edili ai oraşului, sau chiar locuitori ai lui, se vor recunoaşte în personaje (probabil întîmplător şi fără intenţia autorului) – sau, dimpotrivă, vor avea impresia că e vorba despe un cu totul alt oraş – vor avea dreptate… cel puţin în parte.

Deci, dacă veţi avea
răbdare să colindaţi străduţele acestei Praga pînă la capăt, veţi putea să vă răspundeţi singuri la întrebarea autorului scrisorilor. Vă las să judecaţi singuri.

 Autor: Nick Sava

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s