Doamna Carcipia…


DOAMNA CARCIPIA…

În autocar, fiecare face ce vrea. Unii dorm, alţii cântă, cei mai mulţi contemplă împrejurimile prin ferestrele fumurii, iar alţii vorbesc.

În spatele meu se vorbeşte apăsat, cu năduf.

– Vax! Aşa sunt românii! Nişte nemernici. Uită-te la ăştia. Nu vezi un gunoi pe jos, nu vezi o sămânţă de floarea- soarelui, nu vezi o hârtie, un chiştoc de ţigare! Popor educat. Ăştia ştiu să facă banii şi din piatră seacă. La noi, praful şi puberea! Nu mai ştie nimeni, nimic. Numai hoţi, derbedei, drogaţi, numai golani! Politicienii, nişte gunoaie, parlamentarii, nişte scârbe, preşedintele, la fel, un maimuţoi nenorocit! N-ai nicio şansă, n-ai unde să te ascunzi de ei.Şi până la urmă, aşa ne trebuie. Să dea Dumnezeu şi mai rău, dar rău, rău de tot! Să n-avem pe ce pune mâna, să n-avem pe ce pune gura! Ne-am pus poalele-n cap şi l-am împuşcat pe ăla care voia să ne facă pe toţi egali, cinstiţi, demni. Acum, noi, poporul, suportăm minciuna, prostia şi hachiţele tuturor nemernicilor…

Aşa vorbea distinsa doamnă Carcipia, în spatele scaunului meu din autocarul ce ne ducea cu viteză apreciabilă, spre Roma.

Este simplu să vă imaginaţi că discursul distinsei Carcipia era unul cu ţintă. Tocmai aflase de la conducătoarea grupului că eu aş fi fost parlamentar, într-o prioadă de timp, şi acuma, distinsa mea companioană, nu făcea altceva decât să-mi transmită părerile ei despre nenorociţii-nenorociţilor, adică despre politicieni, şi mai ales despre parlamentari, zona tuturor păcatelor lumii, şi, evident, „zona nemernicilor” din care am făcut şi eu parte.

Sigur, discursul doamnei Carcipia este corect, este la obiect, clasa noastră politică îşi merită toate înjurăturile „bravului popor”.

Cu aceste gânduri, încă neexprimate, m-am culcuşit discret în scaunul meu, alături de soţie şi am încetat să mai dau importanţă celor spuse de distinsa doamnă. „Scârbele de parlamentari”, pe bună dreptate, mă făceau să mă simt destul de incomod.

Când am ajuns la prima noastră cazare, nici nu mai contează unde s-a întâmplat acest fapt, am avut o altă revelaţie de la doamna Carcipia. La ora micului dejun, deşi am fost serviţi la masă cu cele înscrise în protocolul vizitei, doamna Carcipia a fost prima dintre cinstiţii noştri patrioţi care şi-a deschis larg sacoşa şi a adunat cam tot ce se putea aduna de la mesele din jur. Fără pic de jenă, fără pic de spaimă că ar putea fi văzută şi chiar prinsă în fapt când fură mâncarea altora, onorabila noastră concetăţeancă a adunat atât cât i s-a părut domniei sale că o să-i ajungă să mestece în autocar, până la următoarea noastră cazare. Este adevărat că reprezentantul restaurantului respectiv, chiar dacă s-a făcut că nu vede atitudinea dinamică şi profund folositoare a doamnei Carcipia, a avut imediat o discuţie elegantă cu conducătoarea grupului nostru de turişti, ne-a amintit printre altele că nu este frumos „să furăm mâncarea altora de la mese”, că nu este demn să avem un comportament de „oameni-termită” şi fără să mai aştepte alte explicaţii de la cineva, ne-a urat „drum bun!”, spre alte zări, şi ne-a cerut, la fel de politicos, să facem bine şi să nu ne mai cazăm vreodată la acest hotel-restaurant.

Să vă mai spun cum m-am simţit în acele „minunate” clipe? La ce folos? Nu făceam şi eu parte din grupul doamnei Carcipia?

Când am părăsit hotelul, în spatele meu, vocea inconfundabilă a doamnei Carcipia se făcu din nou auzită:

– Dacă am fi avut şi noi nişte politicieni ca lumea… nu nişte rahaţi, nişte ciocoi cum le zice domnul Diabolescu, am fi fost departe! Unde s-ar fi găsit ţara asta, dacă n-am fi avut nişte netrebnici de parlamentari, nişte hoţi ordinari, care ne-au furat tot, dar absolut tot…Muritori de foame ne-au lăsat! Bine că n-am apucat ziua să lucrez la particulari. M-a ferit Dumnezeu! La stat am făcut ce-am vrut, am făcut planul aşa cum mi s-a cerut şi am mers la muncă aşa cum s-a putut. Nu era cine ştie ce, dar era ceva sigur. Ştia omul că dimineaţa pleacă de acasă, că are un traseu sigur, o funcţie, un loc de muncă… Ştia că are de unde să ia un ban cinstit. Acuma s-au trezit toţi nemrnicii să se facă oameni de afaceri, chipurile, patroni! Nişte nenorociţi! Te uiţi la ei, nu tu facultate, nu tu serviciu, nu tu experienţă de viaţă, dar toţi milionari în euro! Nişte analfabeţi ordinari. Şi dacă am avea şi noi parlamentari adevăraţi, aşa cum au ăştia… Uitaţi-vă şi voi, ce curăţenie, ce ordine, ce oraşe frumoase, ce oameni plini de viaţă! La noi, nişte urâţi, nişte păduchioşi. Dacă n-ar fi furat politicienii şi mai ales parlamentarii tot ce se putea fura, dacă politicienii noştri ar fi fost ca la ăştia… Noi avem numai hoţi, borfaşi, criminali în serie, curve la guvern şi prostituţie peste tot. Nu mai vorbesc de ţiganii care ne-au terminat cu comportamentul lor nenorocit. Ce păcat că n-a fost înţeles Antonescu…

La a doua cazare, Dumnezeu a vrut să mă aşez lângă masa de mic dejun a doamnei Carcipia. Nu ştiu când şi-a deschis sacoşa şi mai ales nu ştiu când a adunat toate produsele culinare de pe celelalte mese, inclusiv produsele culinare de pe masa mea, adică din faţa mea…

Am rămas fără grai! O dexteritate greu de imaginat la o femeie ce pare un model de civilitate, cu păreri politice atât de ferme, cu atitudine cetăţenească exprimată atât de direct! Nu mică mi-a fost mirarea când am observat că apucăturile doamnei Carcipia sunt întrutotul împărtăşite şi de doamna Cici, fostă medic primar la Gugu din Deal, actualmente pensionară, doamna Moţi, soţia domnului director Calpotescu din Buduleasa şi alte distinse doamne din minunatul nostru grup de excursionişti.

Mi-am făcut cruce, cruce mare, cruce cu faţa îndreptată spre răsărit, să aibă mai repede efect…

Aş vrea să ştiţi că nu am nimic cu nimeni. Iubesc pe toată lumea aproape la fel, iubesc oameni şi animale, animale şi oameni, dar nu pot să nu remarc o oarecare neînţelegere între bunele sfaturi şi chiar idei pe care le discută distinsele noastre doamne mai sus-pomenite şi apucăturile astea de „termite”, ca să folosesc şi eu expresia acelui conducător de hotel din zona Romei.

Toată excursia noastră a fost minunată!

Am văzut locuri frumoase, curate, îngrijite exact aşa cum spunea doamna Carcipia.

Am văzut oameni civilizaţi, liniştiţi, mai puţin vocali şi plini de un bun-simţ aparte şi ne-am întors la noi acasă cu cele mai bune gânduri.

La despărţire, pentru că a fost un moment solemn al despărţirii, doamna Carcipia a ţinut încă o dată să ne amintească cine suntem, ce rol avem pe lumea asta, de ce nu avem civilizaţia nemţilor, a italienilor şi a portughezilor, după care, aşa, cu un pic de ură în glas, mi s-a adresat direct:

– Am auzit că ai fost parlamentar, domnule! Nenorocirea ţării ăştia de aici se trage, dacă nu te superi, de la politicieni, de la parlamentari… Noi, poporul, suferim în tăcere şi iertăm, dar nu e bine, nu e bine…

N-am scos o vorbă. M-am uitat la restul grupului şi am văzut o satisfacţie în ochii fiecărui compatriot.

Vorbele doamnei Carcipia căzuseră pe loc fertil.

Aşa, ca prostul, să nu rămân totuşi fără replică, întrucât ne despărţeam, am spus şi eu cu jumătate de glas:

– Aşa este distinsă doamnă! Parlamentarii sunt de vină, politicienii sunt de vină, guvernele acestei ţări sunt de vină, că noi, noi poporul, cum spuneţi dumneavoastră, devenim groaza lumii civilizate imediat ce păşim în zonele acestei lumi… Credeţi cumva că sunt de vină eu, că dumneavoastră furaţi mâncarea de la mesele altora, la micul dejun?

Nu ştiu ce s-a mai spus în spatele meu. O larm
ă cumplită, glasuri de tot felul, înjurături, huiduieli şi blesteme, cumplite blesteme…

Frumoasă excursie. Am văzut atâtea lucruri noi, oameni speciali, civilizaţii de tot felul. Cineva, nu ştiu cine, a spus pe un ton împăciuitor: „Dă-l draclui de prăpădit, a fost şi el un amărât de parlamentar şi acum se dă mare. Face el educaţie cu noi… Bă, prăpăditule, când omul plăteşte o excursie este dator să şi profite de ce i se oferă, că aşa este normal! Auzi la el, să furăm noi mâncarea altora, la micul dejun… Ce nesimţire şi ce jignire… Fraţilor, peste puţin timp vine ziua sfintei Parascheva, la Iaşi! Ne vedem cu toţii acolo. Se fac cele mai bune sarmale din zona sud-estului european şi le primeşti gratis. Dacă ştii să păcăleşti „rândul” şi te strecori în faţă, poţi lua două-trei porţii. Atenţie, anul ăsta se dă şi ţuică fiartă!”…

Numai aici, în autocar, îţi dai seama câte lumi extraordinare, câte civilizaţii speciale pot convieţui, de voie, ori de nevoie, într-o singură unitate locativă…

P.S.

Vă fac aici o mărturisire! Dacă o să vedeţi ceva „îngrămădeală” la sarmalele ce se dau gratis de ziua sfintei Parascheva, sau altele de felul acesteia, pe la tot felul de praznice organizate de Biserica Ortodoxă Română, să ştiţi că prea-cinstiţii pelerini care se dedau la astfel de fapte sunt cu toţii compatrioţii noştri, au păreri proprii, au morală şi au un admirabil simţ al eticii şi echităţii sociale… Îngrămădeala, îmbulzeala la mâncare gratuită, proasta creştere de care dau dovadă ori de câte ori „se dă ceva pe gratis” trebuie atribuite clasei noastre politice, bandiţilor de parlamentari, ciocoilor de tot felul… Şi pentru că praznicul de la Iaşi se apropie, aşa cum tocmai ne-a amintit unul dintre excursionişti, aş avea o propunere pentru Biserica noastră strămoşească: ce-ar fi dacă la praznicele organizate, inclusiv la cele cu pelerinaje, nu s-ar mai da gratis sarmale şi mititei? Credeţi cumva, că tăria credinţei noastre ortodoxe s-ar diminua?

În rest, e de bine! Avem un popor minunat, absolut minunat şi este obligatoriu să ne mândrim cu el! Precum observaţi, sunt primul care-o fac!

14.10, 2012, Piteşti, după efectuarea unei excursii prin nordul Europei…

 Autor: George Rizescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s