Citindu-l pe C.


Citindu-l pe C.

-Taci, bă, dracului, cu prostiile tale… Ce faci? Mănânci ideologie?

Aceste cuvinte le spunea un domn cu plete rare şi cărunte, căruia i se spunea „Maestrul”, prof de sport cu rezultate la nivel naţional, la baschet sau handbal, bănuiam că la baschet, după statura impresionantă – 1,90 şi …) unuia de vreo douăzeci şi cinci de ani, care se uita cruciş şi care turuia întruna despre sistemul de învăţământ, norme didactice, ideologii, despre Steaua şi Becali etc.

Eram într-un autocar, în drum spre Bucureşti, mergeam la Predeal, de fapt la Buşteni, aflasem cu o seară în urmă, dar nu conta, important era că plecam undeva… Plecarea ca o evadare din rutină – să nu-ţi pese de nimic, să uiţi pentru câteva zile de toate chestiile acelea mărunte care alcătuiesc viaţa ta anostă de zi cu zi…

Trecem pe lângă un lac pe a cărui gheaţă se văd pâlcuri de păsări… Pescăruşi, spune cineva. Mă întreb ce caută pescăruşii prin zona asta… La radio – ” Felicită u00e8 tenersi per mano, andare lontano…” – Al Bano şi Romina de Valentine’s Day… E abia dimineaţă… Toată ziua or s-o ţină ăştia cu dedicaţii, cuvinte siropoase, floricele, inimioare şi alte vrăjeli de genul ăsta…

Ne apropiem de Bucureşti… Îl sun pe C. Nu răspunde… Măcar vede apelul… Îi promisesem că îi procur o revistă literară în care apăreau nişte comentarii favorabile despre prozele sale. Îl cunoscusem cu câteva luni înainte la un festival de literatură, unde fusese marele câştigător. Schimbaserăm câteva cuvinte… Felicitările, politeţurile de rigoare, micile curiozităţi. Ulterior mai citisem câte ceva scris de el, ce mai găsisem pe net… Câte un like pe facebook, unde păstraserăm o legătură cam vagă… Îl mai sun o dată. Nici acum nu răspunde… Renunţ, e totuşi destul de devreme, e weekend, e şi Valentine’s Day, poate chiar îl deranjez, ştiu cât mă exasperează pe mine telefoanele la ore matinale… Totuşi, el vrusese revista… Ce rost are să-mi bat capul la ora asta cu ce face sau ce gândeşte C.? Aş vrea să dorm, dar în spatele autocarului începuse deja tămbălăul, se degustau şuncă, murări şi vinuri „naturale, bă, nu ce dracu’ găseşti în comerţ”.

„Noi doi gândim la fel…”, altă dedicaţie de sfântul iubirii, trag cu coada ochiului la tipul de lângă mine, nu îl cunoşteam (deşi mai fusesem cu grupul acesta în câteva excursii), ras în cap, barbă nerasă, aer cam întunecat şi fibră. Şi, chiar dacă nu mă dau în vânt după muşchi, trebuie să recunosc că îmi place construcţia lui atletică… Ce sport o fi făcând? Nu prea discutaserăm, eu cu gândurile mele somnoroase, el cu muşchii lui, îl hrănisem cu ciocolată şi biscuiţi (mâncarea mea de bază de la un timp, se pare, din dorinţa disperată de a mă îngrăşa), el – atent şi protector cumva, punând parcă o barieră între mine şi ceilalţi, creându-mi un spaţiu, numai al meu, în care să mă cuibăresc precum o pisică, pe scaunul cam incomod al autocarului… Şi o oarecare timiditate presupun, dar asta nu i-o insuflasem eu, ci inspectorul, care îi spusese să îmi povestească ultima carte citită… Dar nici de discuţii savante despre cărţi nu aveam chef, aş fi vrut să fiu cu mon amour, nu-i nimic, ne vedem la sărbătoarea viitoare, de Dragobete ( ne vom iubi româneşte) sau la sfântu’ aşteaptă (îmi spun cu năduf), şi aşa nu dau doi bani pe dulcegăriile astea…

Mă sună C. Deci s-a trezit… Suntem deja în Bucureşti, pe 13 Septembrie – mă informează amicul meu cu muşchi ( se pare că stă bine cu orientarea în Capitală), ajunge în cinci minute la Cotroceni, ne vedem în faţă la A.N.E.F.S.

Cobor din autocar, nu ajunsese, îl văd alergând de undeva din spate (probabil îl depăşiserăm), îi dau revista pentru care făcuse sport vrând-nevrând în dimineaţa aceea limpede, rece şi luminoasă, el – un sărut grăbit pe obraz în semn de mulţumire, cartea pe care şi-o lansase – bonus (îmi spune ceva de un autograf sau o dedicaţie, dar nu avem timp, nu vreau să se revolte lumea aşteptându-mă).

În autocar, scuze şi comentarii… Mă dau mare cu cartea primită, nu e chiar de ici, de colo să o primeşti de la însuşi autorul…Amicul meu cu muşchi mi-o cere şi o frunzăreşte, mai degrabă din curiozitate decât din interesul lecturii… Ana, o tipă cam zgomotoasă, aflată pe un scaun de alături, i-o smulge din mână şi începe să o citească… Cel puţin tace, mă bucur în sinea mea… Nu prea mult, pentru că după câteva minute i-o înapoiază dezgustată amicului meu, spunându-i că nu poate citi aşa ceva. Nu zău, nu fi mai gâscă decât pari, gândesc enervată, şi încerc să-l apăr pe C., măcar din spirit de breaslă (deşi e cam mult spus din partea mea asta, mai e mult până departe). Îl laud pe C., a câştigat un premiu, şi nu orice premiu, ci marele premiu la un concurs literar, şi-a lansat cartea la Gaudeamus, e lector universitar sau ceva de genul, omul e deştept… Cel care priveşte cruciş mă priveşte şi mai cruciş sau aşa mi se pare… Companionul meu mă întreabă dacă o să mai scrie ceva? Habar nu am… Presupun că da. Îmi dă, amuzat, o sugestie de titlu, „Melci, scoici, raci, craci” ( probabil după modelul „Flori, fete, fiţe sau baieţi”) – îi mai dau nişte biscuiţi ca să-i închid gura, poate îi vine ideea să-mi lălăie Mărgineanu… Îl exilez pe C. în geantă, o să-l citesc când am timp…

***

După-amiază… În sfârşit, linişte… Câteva ore de singurătate după atâta zgomot. Ne cazaserăm la o cabană, apoi program de voie – prin Braşov, Sinaia, Cumpătu, Predeal, Buşteni, fiecare pe unde avusese chef. Presimţind că mă vor apuca nostalgiile, sau chiar vreo depresie albastră, revăzând locuri atât de familiare din alte vacanţe sau weekenduri petrecute cu mon amour prin zonă, prefer să rămân în pat. Şi să-l citesc pe C. Melanj – cum spune şi titlul… Peste unele texte sar, le citisem deja. Descopăr unul cu titlul schimbat. Îmi dau seama ce o şocase pe Ana… Limbajul frust… Nu mă indignez cine ştie ce, după ce-i citisem pe Céline şi Cela, C. e mic copil. Caut, dincolo de limbaj, cu care C. oricum jonglează, mesajul… Uneori îmi scapă… Poate din cauza oboselii… O proză care conturează un profil de psycho autohton. Ceva psihologie… Like. O alta cam macabră, cu oameni şi ciori, unde pare a dezvolta o estetică a urâtului. Un exerciţiu de scriere şi de imaginaţie destul de greu pentru mine ( care mă străduiesc totuşi să-mi schimb stilul, să fiu mai percutantă). Textul rămâne în memorie, creează o emoţie, ceva frisoane oricum… Mă gândesc la Hitchcock şi la ciorile lui… şi-i mai dau o bilă albă lui C. Sar peste textul cu Lăcră, deşi mă distrasem copios atunci când îl citisem ( cam până spre finalul lui), în tren, întorcându-mă de la festivalul unde îl cunoscusem pe C. Ce „noroc” şi pe el! Să-l citesc doar prin trenuri, autocare, sau în pat, ca acum, dar moartă de oboseală de obicei.

Multe chestii despre sex … Nici asta nu ar fi o problemă… S-ar rezolva cu un „Interzis minorilor”, oricum nu lor le sunt adresate textele astea… Foarte „vizuale” ca să zic aşa, uneori gesturi, unele ca nişte adieri, parcă suspendate şi rupte de context, delicate şi aeriene, gândurile nu doar indecente din spatele lor, dar mult accent pe senzorial… Dacă mai citesc câteva, o să am vise erotice… Oricum, dacă tot nu sunt cu mon amour de ziua porumbeilor, măcar atât… Simt cum alunec în somn… Un somn fără vise totuşi…

***

Mă trezesc la un moment dat… Tot linişte. Încă linişte… Afară începuse să se întunece. Ies, îl lăsasem pe C. sub pernă, îmi iau o cafea şi fumez pe treptele cabanei, privind Crucea de pe Caraiman. Aer tare şi rece… O să ur
meze bairamul toată noaptea.

***

Plecarea. Adunatul bagajelor. Nu am uitat ceva? Ba da, un parfum prin baie, nişte flori nemuritoare cumpărate ca suvenir de pe pârtia de la Clăbucet, undeva pe la fereastră, încărcătorul telefonului, căzut pe sub o masă. Unde este C.? Nu e în pat, doar îl aranjasem… Încep să desfac necăjită pilota şi cearşafurile, trebuia deja să cobor. Unde este totuşi C.? Îl găsesc într-un târziu sub pat. Mă supără neglijenţa mea, probabil căzuse în timpul nopţii. Îl exilez din nou în geantă. Poate îl mai citesc pe drumul de întoarcere. Va dura ceva. Dacă nu, o să-l termin acasă.

 Autor: dobrica mariana

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s