Blestemul aztec


Ca să culeg floarea,

ce niciodată nu s-a vrut în buchet,

mă aplec

ca la intrarea

cu şerpi pe coloane

din templul aztec.

Spre fără de grai

mă cumpăneşte-n rouă:

”Poţi să-ţi laşi lângă uşă

pălăria de pai,

şi-asemenea mie –

tot lutul.

Diseară va fi doar sărutul.

Poate mâine-o să plouă.

Care nor îşi cunoaşte lăutul?

Sau lăutei

cine sa-i ştie

de nu cumva

genele-i strânse vor bea

din stropul de umbră târzie

ce-a ars ca o stea?

Diseară va fi doar sărutul…”

Şi crinul de piatră,

uitând de blestemul aztec,

în mâinile mele-nflorea.

 Autor: Dumitru Ichim

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s