Apocrifa lui Augustin


Povestea colbăită ne-a parvenit meschin,

că un copil ar fi săpat o groapă

ca-n ea să mute marea

cu pumnii plini de apă.

Aşa, după ureche,

ne cântă Augustin.

Dar spusu-i frânt de sens pe jumătate.

Peţărmul cela nu trecură mulţi,

ci-un singur Om cu plete răsfirate,

însă desculţ,

şi-aceasta multora le scapă –

era chiar Omul ce a mers pe apă,

şi pruncului i-a spus că-I Apa Vieţii.

Acesta a-nceput să sape

în urma Lui, ce-o-ntipări piciorul,

şi din adâncul gropii

tămăduind spovada în minune

caşoapta lunii se rosti

izvorul.

Si într-o clipă,

(lasă pe raft Scriptura),

întreaga mare, val cu val,

se-nghesuia îngenunchind către copil

ca urmelor din pumnii lui

să ia măsura,

iar el zâmbind întâmpinării

ducea din groapa lui

cu împrumut din urma de lumină

lăsată cândva mării.

A dat din cap prea înţeleptul

neînţelegând nici marea, nici peţânc,

apoi umflându-şi pieptul:

Jocul e joc, chiar dacă pare-adânc!

Numai în cer,

în joc cu pescăruşii,

copilul e strigat de Păzitor:

Lasă-l în pace, el e teolog,

vino cu mine,

repede, te rog,

( nu spune de aceasta nimănui)

şi pe aici sunt urme de la mersul Lui.

Deschide palmele

şi-urmează-mă în zbor!

 Autor: Dumitru Ichim

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s