ANOTIMPURILE IUBIRII


Primăvara, m-am ascuns după primele picături de ploaie

să o privesc cum înmugureşte

era ea, aceeaşi, cea de la începuturile lumii, ea, femeia…

m-a privit mirată şi mi-a spus

nu-i aşa iubitule, că vrei să răsărim la apus?

şi doi iubiţi, pe cărări de seară, au pornit să însoţească apele în curgerea lor amară

ne-am aşternut pe nisipul răvăşit şi i-am spus

iubito, ziua asta ne-a părăsit şi s-a dus, am rămas doar noi…

m-a privit şi a râs

iubitule, să-mi povesteşti dragostea noastră într-o mie de zile

în capitole ample, fără mistere, să-mi spui cum trece clipa, străbătând emisfere

cum se topeşte umbra indiferenţei din noi

şi cum spre dimineaţă, ne regăsim cruzi şi goi.

Vara ne-a surpins tot acolo, iubindu-ne…

peste coapsele noastre, precum un munte vulcanic, s-au aşternut petale albastre de fericire

am prins rădăcini, ne-am întins peste munţi, peste ape, peste vise şi clipe deşarte

am răsărit în adâncul fiinţei, privindu-ne cu subînţeles

din sute de ceruri, am fost cel ales

e mult prea devreme să-ţi spun chiar şoptit

iubito, la noapte sunt demon în schit

ridic catedrale de ceaţă, pustii, când seara se lasă, promiţi ca-i să vii?

şi tandru în noapte să-ţi spun un secret, iubito eşti focul ce arde discret

şi fără de care aş zace pe plajă, nisip să devin sau mare de alge.

e Toamnă şi cerul a curs peste noi

pe iarba uscată şi umeri-ţi goi

coboară o clipă, să vezi ce pustie e plaja şi zarea e tristă, nu-i vie

lumina e ştearsă când mâna-ţi ofer

spre seară pe truput-ţi cu marea mă-ntind

în unde de rouă pe drumuri de nori

părem două umbre sau doi cerşetori

nu cerem nimic, nici vorbe, nici şoapte

mai vrem doar o clipă, o vară, o noapte

întoarce-ţi iubito privirea-napoi şi nu lăsa marea distanţă-ntre noi

să fie aşa, precum în poveste

să mergem în ţara lui Fără de Veste

acolo e vară şi iarnă nicicând

acolo e soare, iubire şi cânt.

Iarna ne-a împietrit sufletele, timpul nostru s-a scurs, oraşul e pustiu

sunt viu iubito, viu

te caut furibund pe străzile ceţoase

doar vântul printre umbre de amintiri descoase, trecutul fericit…

e iarnă iar iubito, oraşul e pustiu

tu unde eşti ascunsă?

pe unde te-ai pierdut?

alerg prin întuneric, mă pierd pe străzi aievea

doar să-mi mai daţi o oră, un suflet să găsesc…

să-mi spună unde-i fata, apoi vă părăsesc…

doar s-o mai văd odată, o clipă să zburdăm

peste câmpia nudă, de mână să umblăm

şi să-i alint sărutul, privind-o efemer

uimită să îmi spună: iubite, este ger…

hai să intrăm în casă, de lume să uităm

şi să urcăm la stele, în noaptea de Crăciun.

Cititor
Cititor

 Autor: CIPRIAN BUZOIANU

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s