TATĂL PESCARILOR


”De veţi avea credinţa firii,

cam cât ar fi grăuntele

agonisit de muştar,

vă va asculta muntele

şi corabie de mână nezidită

o să se facă vouă

spre taina fără ţărm a iubirii.

Acolo soarele

din propriul lui apus

îşi ţese spre voi răsăritul.”

Dar gloatele

n-au priceput ce le-a spus

de ochiul cât izvonul de mac,

mai mic decât punctul pe zar.

Tatăl pescarilor

vorbea cu sine însuşi, amar:

” Minunile

doar pentru proşti se mai fac,

dar timp de joacă nu mai am pentru ei;

plinitu-s-a ceasul iubirii

caruia doar marea-i cunoşte

adâncul şi largul.”

Apoi Tatăl pescarilor,

trecând printre gloate mărunte,

începu să se urce

spre locul din vârful de munte

ce-L aştepta să-i pună catargul.

 Autor: Dumitru Ichim

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s