QUO VADIS, DOMINE


Tristeţilor mele
le-am spus că a fost doar un vis,
dar eu am văzut, dincolo de ele,
ce numai pădurilor de măslin
le-a fost îngăduit să vadă –
cerbul alb.

Alb era
ca suspinul de crin
suflat a crud de zăpadă.
Coroana coarnelor lui
era şi mai albă
decât lemnul răstignirii
din sânger.

Cât l-aş fi vrut
să fi fost doar făptură de înger,
vedenie,
penumbră de spaimă şi frig,
ca Petru să strig:
încotro?

Dar cerbul alb
ajunsese în vârful de munte
din nou,
iar pădurile
prin mine-şi despleteau
încă-un quo, încă-un quo, încă-un quo…

 Autor: Dumitru Ichim

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s