Presimţirea cuvintelor


Uneori, după somnul de noapte,
ne căutam drumul printr-un oraş ambiguu,
alteori înveşmîntaţi în alb
ne uitam la soare pînă ameţeam în timp ce
leoparzii dormeau pe canapele de catifea,
ne repetam unul altuia bătăile inimii
într-un du-te-vino al literelor aşezate
în cuiburile lor, la începutul primăverii

cînd toate priveliştile sînt pline de farmec.
Eşti liber faţă de ceea ce accepţi, prizonier
faţă de ceea ce refuzi
, îţi şopteam din ţara viselor

pe care, cîndva, o dorisem atît de mult
şi unde totul urma să se întîmple
în exuberanţa liliacului alb şi mirosul dulce, profund
ce-şi datora dreptul la existenţă pentru o clipă
cît toată veşnicia. Închide ochii, mi-ai spus, de parcă
îţi era teamă să nu te privesc cum răsari în timp ce
fugeam de noi depănînd istoria unui sărut
în schimbul unor fotografii din care ştiam

că mă vei recunoaşte, după dragoste!

-

 Autor: Luminita Cristina Petcu

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s