Poeme


Oamenii râd

In dimineaţa asta vă scriu despre urşi,

Despre cum coboară ei din soare

Şi se prefiră printre tomberoanele în care

Jarul sfârâie ca inima unei vrăjitoare moderne.

Vorbesc în negru şi alb

Cu sunete lăbărţate sub ploi de neon.

Figuri din var stins îmi ating degetele

Şi merg mai departe şi mai departe pe şir,

Fac slalom printre lumini şi negru de fum.

Mă bat cu pumii în piept,

Şi pe sub pielea mea, pe sub sânge,

Trece şarpele

Rostogolind fructele raiului.

Viscolul a luat cu asalt

Adăpostul stradal.

Tabla zincată,

Cartoanele,

Oamenii râd…

Zburăm spre munţii în care

Ursoaica învaţă măruntele trucuri

Ale supravieţuirii.

Tăietor de trestii

Frica trage sforile,

Ţipă din megafoane…

Nu există leac contra celor ce se aruncă

De la ultimul etaj al maladiei letale.

Şi iar vin,

Vă mărturisesc

Că socotesc anii şi banii

Negustorului ce trece pe stradă

Cu fes vişiniu

Şi tăvi cu halviţă.

Copacii în derută şi femeile singure,

Plimbă toamna în lesă.

Merg cu ochii închişi,

Se ţin de mâini

Într-un joc vechi şi inocent

De copii.

Ciocolată şi parfum franţuzesc,

Peruci sintetice

Şi toată bucuria

De care au nevoie zilele tinere…

Trăiesc!

Nu ştiu de unde vin.

Nu ştiu încotro mă îndrept.

Sunt tăietorul de trestii de zahăr

Prizonier în mâlul ce-i ajunge la brâu.

Nu se vede nici un capăt de drum.

Doar frica

Teama rostogolind raful roţii

Pe drumul comun.

Punctul de fierbere

În măceşii sălbatici

Mi-am sfâşiat rochia de dantelă albastră.

Cât şi cum se cuvine să-mi arăt

Din sufletul care a prins aripi

Dar nu a deprins încă

Zborul?

Voi cei bineîmbrăcaţi

Şi binehrăniţi

Mă arătaţi cu degetul mulţimii.

O, da, sunt jalnică în Troia mea

Plăsmuită din cutii de conserve.

Am ajuns în punctul de fierbere a parafinei.

Stau pe genunchii

Peste care

Aruncaţi cu petrol…

Focul continuă.

Mai grea decât clopotul mitropoliei

Este inima canarului din colivia de sârmă.

Cântecele obosite

Se agaţă de imaginaţia mea

Ca un stol din cârlige de rufe

De frânghia

Care leagă cerul cu pământul.

.

Mosc

Trece pachebotul în zori

Cu o casetă de fildeş bine păzită.

Elefantul e mort

Şi ferfeniţă-i cârpa cămăşii

Pe care a săpunit-o femeia matrozului.

Vântul rostogoleşte prunci

Înfăşaţi în hârtie albastră

Peste puntea

Unde

Bărbaţii şi caiii de curse

Dorm de-mpicioarelea.

Oboseala îşi cere tainul.

La marginea apei,

În roca pleznită,

Moscul din peşte

Are mirosul mulţimilor dezlănţuite.

Ce ar trebui să mai fac

Pentru a ajunge întreagă la tine?

Întreb degeba

Statuile de nisip de pe plaja pustie.

Puzlle

Am postat

Pe facebock

O fotografie cu vitrina bijuteriei

Din Amsterdam.

Paraliticul şi-a luat patul

Şi merge alături de noi.

Lumea bună bea vin

Din acelaşi pahar.

În aeroport,

Dorm comis voiajorii

Şi cutiile lor de valori.

Pace pentru o mie de ani!

Doar cerul s-a încreţit pe la colţuri,

Plouă confuz, fără nori.

Tren de noapte

Trăiesc la limită

Fiecare clipă din drumul termitei

Ce va distruge scrinul

Cu scrisorile tale, venite de pretutindeni.

Veştile de pe pagina întâi

Nu mai au consistenţă.

Este o panglica destrămată

Sângele în celule

Şi s-au dezlânat ideile sentinţei

Pe care o primesc

Ca pe un musafir ce se anunţă la cină.

Semăn din ce în ce mai mult

Cu tânăra de la geamul vagonului

În care persistă mirosul dospit

Al ţigării cazone.

Fum, zgură,

Arde cerul gurii

Şi învăţ să plâng fără zgomot.

În răstimp,

Silueta difromă

A înşfăcat,

Roade din şina de calea ferată.

Paznicul

Doarme încolăcit peste mijlocul nopţii.

Pe o singură masă

Aşa de ciopârţite îmi sunt amintirile,

Detaliile unei cutii de chibrituri,

Încât

Am loc pe o singură masă de disecţie.

În plan opus,

Zace păunul jumulit de pene.

Şterg sângele şi serul anestezicului

Ce curge dintre aripile crucii

Crescute de-a stânga şi de-a dreapta

De şira spinării clipitei.

De pe linia destinului,

O generaţie de sacrificiu dispare

Instant.

Noapte nebună!

Fredonez pe mătănii

În timp ce

Voi îmi alegeţi alte mărimi

La cămaşa de forţă.

E noapte în oraş

Şi pionezele cresc în palmele-mi

Între care

Ceaiul se răceşte.

Doar în nebunia mea terminală,

Fructele de măceş au copt din nou hematii

Şi lumea întreagă miroase

A scutec de copil

Şi lapte de mamă.

Ciozvârta

La cină soseşte

Ologul

Cu suferinţa pe braţe.

Foamea adună şi gemenii

Ce s-au sfâşiat ca hârtia

Pentru o ciozvârtă mai consistentă

Din umbra dinozaurului

Expus la muzeul de istorie naturală.

Miroase a vechi

Dulapul cu mirodenii din indii

Şi… învăţ să respir,

Cât mai pot,

Prin fereastra deschisă spre obeliscul victoriei.

Am cheltuit averi şi poveşti,

Şi timp şi bani

Pe leacuri şi baliverne.

În răstimp,

Lanţul

Mi-a intrat cu jumătate din zale,

În carne.

În hanul cu urme de muşte

Pe farfurii şi pe degetele celui care serveşte,

Mi-e silă,

Dar…continui să muşc

Din halca de ceară şi sânge.

Oglinzi veneţiene

Te aştept la marginea unei draperii

Sfâşiate de unghiile vremii.

În colţul opus,

Lumina unei noi dimineţi

Se joacă

Cu ascuţitoarea de creioane mecanice.

În cutia asta cât un sicriu de copil

Stau periculos de aproape

De fiecare detaliu

Şi strugurii se coc automat

Şi mierlele pleacă de acasă.

Tu numeri pentru mine

Anii fără rod,

Toate clipele în care m-am minţit

Că aş fi născută-n solstitiu de vară.

Nimic nu are sens de ac de ceasornic

În pumnul cu care lovesc

Oglinzile vechii veneţii.

În odaia asta bate vântul ca un dumnezeu

Şi tu îmi ceri să-ţi fac jurăminte de tinereţe.

Ridic din umerii

De păpuşă întoarsă arcul.

Printre brocarturi, sub alt baldachin

Putrezeşte trupul trandafirului.

Se anunţă zorii.

Neputincioasă

Lovesc cu piciorul în clipa care

Nici nu e
xistă.

Carafa de cretă

Palmele mele

Sunt roşii de atâtea aplauze.

Cum să nu mă recunoşti,

Tată,

În cocoşatul care

Poartă sacul de sare în spate?

Cu unghiile roase din carne,

Continui să

Curăţ solzii de pe peştişorii de aur.

Şi iar este zi

Şi iar este noapte

În carafa asta de cretă sfărâmicioasă

Şi unde poştaşul

Nu mai ajunge cu nici o carte postală.

Ce năvală fierbinte, ce subţire-i eşarfa

Din jurul grumazului în care

Până şi augustul cântec de greier

Devine urlet de fiară!

Cum să nu mă recunoşti,

Tată,

În grunjul de sânge ce merge

De-a buşilea

Prin nimbul plin de iarbă?!

Echilibristică

Iau de aci,

Pun dincolo un pumn

Încărcat cu probleme.

Doar fericirea curge egal

Şi în stare lichidă

Peste roca primară.

Sunt prinsăi într-un joc

De copii fericiţi.

Merg în mâini,

Pe balustrada unsă cu seul de miel.

Iisus şi asinul Său

Trec împreună cu noi

Prin umbra de cruce a cămăşii.

Este liniştea de dinaintea taifunului.

Nu-mi mai cere să dansez fără griji

Pe capacul cutiei cu râncedă pudră,

Să trag cu roşu peste buzele palide.

Sub greutatea poverilor mele,

Nebănuite faliile

S-au frânt peste mijloc.

Într-o iarnă, cândva, în fără de timp,

Doar îmi voi închipui

Reflexele curcubeului care

Azi mă leagă-burduf

În copcii de argint nituit.

Am am uitat pentru ce iubesc

Exersez pe toate tastele de la computer

Marşul Radezcky.

Este ca şi când m-aş arunca

Din dirijabilul cuprins de incendiu

În lanul cu măzăriche sălbatică.

Nici timp,

Nici spaţiu,

Doar senzaţia că

O mulţime de monede gălăgioase

Cad în cutia milei cereşti.

Şi totuşi,

Eu sunt nevolnicul ce stă sumeţit

Dinaintea bisericii Tale.

Cine sunt ele, umbrele

Înghesuite sub coviltire de aer?

Am uitat pentru ce iubesc

Gândurile sfâşiate de Timpul

În care

Fericirea era mierea

Curgând

Peste bătaia inimii-mi bolnave.

În planul secund,

Muzica a tapetat pereţii

Cu unghiile înfipte

În fierul porţii regale.

 Autor: Melania Cuc

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s