POEMA UNEI LEBEDE (acrostih)


Pe lacu-nsingurat, însingurată,
O lebădă împurpură un val,
Ea tristă, trist destinu-i, merg spre-aval,
Muri-vor cu încetul şi deodată.

Amurgul, violetul îşi aşterne,
Un astru-şi strânge razele la piept,
Nocturnii zei îşi cer nocturnul drept,
Ecoul stins al zilei piere-n berne.

Istov şi răni înspre adânc o cheamă,
Lucirea-ochii-şi sting, sublim şi sfânt
Eternului se dărui prin cânt,
Bătând uşor din aripi şi cu teamă.

E pace-n ceruri, pe pământ, pe ape,
Deasupra unui val, o albă cruce
Exodul îşi începe, lin, se duce….

 Autor: Maria Niculescu

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s