O STRADĂ DE CUVINTE – ILEANA ANAMARIA STOICA


-/

O STRADĂ DE CUVINTE – ILEANA ANAMARIA STOICA

O STRADĂ DE CUVINTE

Megapolisul poeziei contemporane româneşti are o nouă stradă, cu numeleIleanaAnamaria Stoica, conform primei cărţi, „Versuri din netimp”, tipărită la Braşov, în Editura Transilvania Expres, 104 pagini, 2014.

Vizitatorul poate vedea clădiri frumoase, precumPrima zăpadă(„Ningea de sus, din veşnicie,/ ningea cu pace, cu bucurie./Ningea pe munţi, pe case, pe drum,/ Ningea pe munţi, pe case, pe drum,/ Ningea cu alb şi pe negrul fum;/ Ningea frumos…Şi gândul mă fură:/ Ningea ca zahărul pe prăjitură…// Mergeam încet. El mă lua de mână,/ Mă strângea blând…Eram împreună”.), Ordinea(„În univers e ordine perfectă./ Dezordinea o facem noi”.),Vino , Doamne(„Vino, Doamne, vino iarăşi/ Şi ne scapă de neant,/ Vino şi ne schimbă sufletul/ Din granit, în diamant!”),Început(„Începi să observi că totu-i frumos, / Copacii, cerul, bătrânii şi tineri./ Începi să te-ntrebi: Tu unde-ai fost/ În anii verii şi primăverii?”),Punct,Clipele,Oameni,Cine ştie,Bunului părinte,Nu am,Glas de psaltire,Castelanul, la numerele exprimărilor arhitectural-lirice 17, 19, 21, 23, 32, 34, 44, 66, 70, 79, 82, 85.

La alte construcţii (poetice) admiră o uşă („Inima ta dragă, Ce bine-i în ea!”), o fereastră („Ce taină extraordinară/ E sângele ce curge-n noi!”), un fronton („E minunat pianul/ Se poate cânta la patru mâini”), o curte („Am fost şi tineri,/ Am ars de dor…/Eram dornici să exersăm/Mersul pe sârmă…/Apoi a venit întrebarea,/Vremea să-nvăţăm răbdarea,/Mersul lent, suflul răscrucii…/ Şi gândul la patima crucii.”), afişe („Nu-ţi spun ce mă doare,/ Pentru că nu vreau să suferi”.), locuri virane („Sunt într-un timp nelocuit/ Sunt într-un timp pustiu./ Cum ai lăsat atâta vid, Iubitul meu târziu?”), troiţe („La jertfa necuprinsă a Domnului Iisus/ Aducem, mică, jertfa noastră-n dar.”), florării („Ce bine e, Doamne,/ Că iubesc şi că văd!/ Mai amână, un pic,/ Al lumii prăpăd!”), discoteci („Muzica zguduie trupuri plăpânde / Se cred semizei, micuţi găunoşi;/ Ar putea fi, de fapt, atât de frumoşi!), bănci sub tei înfloriţi (Să stăm alături în tăcere; / Nu-mi trebuie nici un cuvânt;/ Eşti o mare mângâiere/ Să simt că eşti, să simt că sunt.”), cântăreţi solitari la harpă („Cu gânduri albastre mă-ndrept către somn/ În glas de psaltire aş vrea să adorm/ Trecut-au milenii şi totu-i grotesc./ O Rege David, ce mult te iubesc!”), reclama unui teatru („Artişti din toate razele/ Tărâmului ceresc,/ Voi sunteţi oazele/ Deşertului lumesc…/Sclipiri de foc de sus,/ Voi sunteţi foc nespus.”) sau trece indiferent pe lângă construcţii nefinisate, neîngrijite, vitrine prea aglomerate, neclare ca stil.

Strada poetei cu debut târzielnic, după o viaţă dedicată cifrelor, este a universului casnic, a iubirii înlăcrimate (Din vila cu trei etaje de la nr. 83,Umbra– pentru cei ce uită-: „- Dar ceilalţi unde sunt?” / „- Dar tu cine eşti?”/Întreabă ochii goi/ Şi totuşi omeneşti.// Te sfâşie dorirea/ De cel care a fost,/ Te sfâşie tristeţea/ Şi n-are nici un rost.// O, Doamne, dă-mi-l iarăşi,/ În umbra de acum,/ Pe cel ce mi-a fost totul:/ Iubitul meu de drum.”), a speranţei şi credinţei (Pe un perete alb la numărul 43 aflu scrisă oRugă către Maica Domnului: „Măicuţa Domnului, măicuţă Sfântă,/ Ajută-mă, te rog, aş vrea,/ Ajută-mă să nu fiu frântă/ De răul din inima mea!”).

Călători prin Megalopolis, nu uitaţi şi cartierul economiştilor-poeţi, zona străzilor, bulevardelor Constantin Mironescu, Livia Radu, Ion Untaru, Luminiţa Zaharia…şi noua stradă poeticăIleanaAnamaria Stoica!(Florin Grigoriu)

 Autor: FLORIN GRIGORIU

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s