În turn


N-a ars pe ruguri nimeni ca şi mine,
cu-atâta împăcare că rămâi,
trosneau agale resturile zilei
în ochii pruncului din rându-ntâi
şi se-ntrebau de ce iubind lumina
azi mă topesc în ea, dar nu mai cânt,
de parcă doar a mea fusese vina
că fluturii-şi rupeau cămaşa albă
şi-o întindeau, ofrandă, pe pământ.

Încerc să uit de vorbele rotunde
ce m-ar putea minţi în labirint
ori ascuţite ca spinările de unde
ca visul meu să şchioapete iubind,
acum le scriu în mine, precum clipa,
să port sămânţa vieţii peste timp,
le-mpăturesc în două, apoi în patru –
e prea mult opt pentru îndrăgostita
de gustul numărului sacru.

Mă spulber precum ceaţa tremurândă
a iernii care se amestecă cu vânt
şi tot mai greu adorm, şi tot mai rece
nesomnul mă aruncă în sincopa
aceleiaşi desprinderi de cuvânt.

 Autor: Popescu Carmen Georgeta

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s