În oglindă


O iau razna! – îmi spuse viaţa într-o zi.

Ei, acum o să vezi şi tu cum e
să simţi că nu ai cheile de la intrare,
că te îngrozeşte ideea că vor năvăli şobolanii
şi-ţi vor sfăşia rochia de mireasă,
manuscrisele pe care le iubeai când n-aveai somn,
speranţele şi apoi albumul cu amintiri.

Sună la urgenţe dacă vrei,
aşteaptă şi tu o veşnicie să-ţi răspundă
fiinţa ce nu se poate integra decât în infinit,
în timpul acela spune-i copilului, zâmbind,
că totul va fi bine pe pământ..

Deschide geamul seara pe furiş,
măcar iluzia că nu eşti singură să-ţi dezmorţească limba,
ţine cură de slăbire cu resturile tinereţii
şi nu plânge când trupul-ngenunchiază obosit
de gândul că viaţa te-a trădat
ori a uitat de tine.

Nu ştiu de ce numai mie trebuie să-mi pese dacă pleci,
am trăit atâta fericire, că nu-mi încape mierea în acest poem,
dar nu m-am bătut cu tine niciodată pentru ea,
doar am crezut
şi-am învăţat cum să iubesc minutul când te chem.

Acum e rândul tău să mă întrebi de soare,
ai părul despletit şi cearcăne în loc de stea,
am să te culc pe perna mea obişnuită să viseze
şi mâine, sigur, o să fii iar draga mea.

 Autor: Popescu Carmen Georgeta

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s