în ochiul nostru cel himeric


în ochiul nostru cel himeric

în zaţul dulce de cafea

miroase timpul a duhoare,

la cârciumă poetul bea

un ceai fierbinte de cicoare.

dezamăgit în calea mea,

l-aud pe Dumnezeu cum plânge,

alcool absurd atunci aş bea,

alcool amestecat cu sânge.

mă calcă visul pe picior

şi sunt bastard şi sunt cenuşă

şi câteodată mor de dor

să-ţi mai deschid ,dragă, o uşă.

dacă eu mor, şi tu mai mori

prin rătăcite cimitire,

acolo vom găsi comori

de sentimente pentru tine.

mai vine iarna, bate vântul,

năluce gânduri mă omoară,

e-atât de-ncăpător pământul,

c-aş vrea să plec în altă ţară.

visez plângând că pot să-mi scot

capul căzut pe eşafod

şi câteodată mai socot

că sunt absent ca un nerod.

robe serafice de sfinţi

se-nalţă falnic spre alt astru,

şi-s poleite cu arginţi,

într-un decor de bleo-albastru.

pe geana sufletului fals

în toana dulce a tăcerii,

se-aude peste tot un vals

ieşit din corzile plăcerii.

avem credinţa că se ştie,

tot ce se mişcă pe pământ,

suntem pigmeii de hârtie,

călătorind la Locul Sfânt…

în ochiul nostru cel himeric

lacrima-n geană a putrezit

şi cade noaptea de-ntuneric

pe ziua-n care ne-am ivit.

vineri, 9 ianuarie 2015

 Autor: Ionescu Ion

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s