În noi


Sigur exişti undeva!

Încă te-aştept construind vise.

Implicaţi în alte existenţe posibile,

trăim în mici puşcării negre,

unde principala fericire a lumii…

este speranţa.

Mă lupt cu dorinţele,

pe holul îngust al minţii,

într-o beznă luminată la capete.

O iscoadă a împrejurimilor

îmi aduce zilnic,

un vis înecat la ţărm.

Cu iluziile asasinate,

viaţa-i o înaripată cu strigăte nocturne,

căreia i s-au ciuntit aripile,

eşuând pe-un mal al speranţelor absurde,

unde-o aşteaptă: „Groparul-Balaurul-Timp”,

ticăind cronologia înmormântării…

tuturor lucrurilor.

Visele mele de la pământ la lună

sunt prinse de veşnicii nepătrunse;

trezvi de suflete fără cina de taină

pun rămăşag pe cine-o să rămână,

stau la poveşti de tihnă nebună,

cu însuşi groparul ceasului sfânt.

Visele se nasc cumva sub o lună plină,

sfârşind îngropate de vii, în pământ.

 Autor: Cristian Pop

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s