FATA ACEEA


La ferestrele clasei a şaptea,
cerul ascuns după cer
se prefăcea a ninge prin somn,
că toţi copacii livezii,
până la porţile de fier,
deveneau păduri de mesteceni
adânci ca iubirea şi noaptea.

Oare de ce fetele
şuşotind între ele
într-un colţ
unde munţii pe hărţi se cojeau cafeniu,
întorceau capul mereu înspre mine,
iar când fata aceea,
chiar fata aceea,
se lumina ca născutul de soare,
oare
de ce chicoteau şi mai tare?
Nici acuma nu ştiu.

…patru cai înhămasem la sania mea,
prin mesteceni sclipeau clopoţei:
Uite-o stea, uite-o stea, uite-o stea…
Ghemuită în braţele mele
şi-n lumina ochilor mei
era fata aceea,
chiar fata aceea,
ce spre mine-a zâmbit în vremea aceea.

Ay, ya, ya, ya –
cetină albă şi verde de pin!
Prin mesteceni zburau clopoţei,
mă gândeam:
Oare ce-ar fi să beau
doar puţin,
din cântecul roşu de vin
de pe buzele ei?
Chiar aşa mă gândeam…

Puţin peste vis ar fi fost ,
peste zare – hotarul
ce doar cerbii din basm l-au trecut,
dacă tocmai la mijloc
spre primul sărut,
n-ar fi-nceput să latre de zor
limba de fier a intrare
când visele fug, ningând fiecare
în băncile lor.
Chiar pe băncile lor…

 Autor: Dumitru Ichim

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s