DOUĂ ICOANE


Era-n spre răsărit, pe-un alb perete
Mesia, EL, Hristos, Mântuitorul,
Iar lângă, cel ce a cântat amorul,
Nesemuit Emin, iubiri, regrete

Eternizând în slove blânde, aparte,
Sfinţind cu mir din lacrimi argintate,
Cea fericire-amară ce străbate,
Undind uşor, prin neştiute soarte.

Bogat era peretele-mi, ca-n strane,
Lumina Lui, pământului avere,
Aluneca, în blondă mângâiere
Născând sclipiri, pe chipuri, diafane.

Din „nalturi de perete şi de Ceruri
Lăsatu-mi-au în dar înţelepciune,
Uimind un suflet mic ce-avea să-nstrune
Când se mărit-a, dezlegând misteruri,

Extazului dedându-se, CUVÂNTUL
Atotputernic peste om şi Fire,
Făuritor de viaţă şi iubire,
Acelor dragi le oferind încântul-
Răsfrântă, preacuminte dăruire.

 Autor: Maria Niculescu

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s