De ciudă pe haiku


L-am văzut ca un licăr spintecând o noapte totală
Un haiku, îmi ziceam, un amărât de haiku
Ca un gând de „Eu sunt”, doar aşa de spoială
Ca o ranchiună veche pe un eu şi un tu.

Dar apoi a clipit şi iată că s-a redus din noapte
Doar al meu e nesomnul şi a rămas întreg.
Două haiku-uri? E prea mult, nu se poate!
Vreau şi eu să m-aud, să mă-ncânt, să-nţeleg!…

Mi-am înfipt picioarele-n metaforă, pe pozitie.
Îl voi nescrie, îmi spun, cu fiecare gest,
Îl voi pune-n sonet, doar aşa, din ambiţie!
Şi somnul meu se va-ngriji de rest…

Ori poate poezia veni-va din senin
Aşa cum se cuvine, de genul feminin?

 Autor: Slavomir Almajan

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s