CREDINŢA ŞI PĂCATUL


Demult, odată…., nu nu e un basm,
Nu-i vorba de fetiţe cu chibrituri,
De zmei înverşunaţi, plini de sarcasm
Şi nici de zei sosiţi din nesfârşituri,
De iezi şi lupi, şi cai înaripaţi,
Ori peşti de aur, ”Albă ca Zăpada”,
Motani, broscuţe, fete de-mpăraţi,
De-a greierului,ne-nţeles, balada.
Când linişti se aştern pe Sfânt Sobor,
Luceafărul, când, chipul îşi arată,
Iar stele peste ape se cobor,
Măicuţa îmi apare-adevărată:
-”Îţi pune aşteptarea căpătâi,
Povestea-acesta-i pentru tine-anume,
Dintru”-nceput, Povestea cea Dintâi
Ce a cutremurat întreaga lume”.
Acuma ştiu şi vreau să ştiţi voi toţi:
Şi cei de-acum, şi cei ce vor să vină
Părinţi, copii, bunici şi strănepoţi,
Aceia cu, şi-acei fără de vină.
Greşit-au regi şi zeii din Olimp,
Greşeala va, în veci, să ne supună;
Putem să ne-ndreptăm, mai este timp
Să-nstăpânim a Binelui Lagună.
Povestea, deci, vă rog s-o auziţi,
E-atât de nouă şi atât de veche!
Cu oameni sinceri, buni, cu iezuţi,
Şi plină de-un real fără pereche:
De mult, odată, încă de pe când
Amorul, Timpul nu aveau măsură,
Iar dalba porumbiţă sta mâncând
Alăturea cu şerpii-n bătătură,
Când peste cel Albastru infinit
Lumina-nlumina şi era UNA,
Iar Soarele stătea, nestânjenit
Şi făr’de-oprelişti la taifas cu Luna;
Pe când Înţelepciunea stăpânea,
De omul prost nu se ştia, anume,
Dreptatea şi-Adevărul-asemenea
De trecere se bucurau în lume;
Când mări şi-oceane îşi făceau vecini,
‘N-oricare lor, făr’să plătească vamă,-
Pământuri vaste- şi, pe când, ciulini
Aveau,să îşi arate spinii,teamă;
Pe când stătea Minciuna pe la porţi
Lipsită şi de cap şi de picioare
Cerşind, iară Prostia n-avea sorţi
Fiindcă-se spunea- durea prea tare;
Când Dumnezeu se-nveşmânta modest,
Chema la Dânsul pe-însuşi Petru-Sfântul,
De colindau din Est până la Vest
Şi-apoi din Nord la Sud întreg Pământul;
Când Îngeri Păzitori cu dulce-ncânt
Ne ascultau cu de mai mare dragul,
Iar Sfinţi cu barba până la pământ
Ne-mbucurau, călcând al casei pragul;
Când oamenii erau pioşi, cuminţi
Şi nu ştiau decât de Fapta Bună,
Primeau de la Căinţă-nvăţăminţi
Şi nu plăteau Urâtului arvună;
Se spune că, demult, din moşi strămoşi,
S-au întâlnit din pură întâmplare,
Pe cât de tineri, pe-atât de frumoşi,
Un El şi-o Ea, pe-a Vieţilor cărare.
Mlădie, fata, de nepomenit,
Cu păr bălai şi ochi de peruzele,
Cam dur-feciorul- şi nestăpânit,
Ochi negri, negre plete şi rebele;
Calină, dulce,ea, făr-de hotar,
Ca lacrima de pură şi fierbinte,
El, însă, rece, boabă de cleştar,
Departe de alese simţăminte.
Ce-i mai ciudat, cum că acest contrast
Îi atrăgea-ntr-atât, precum magneţii
Şi nici gândeau ce sumbru şi nefast
Le va să fie viitorul, bieţii.
Apoi se clevetea, pe drept cuvânt,
Că osebiţi erau, cu mult, şi-aparte,
Ca de la Ceruri până la Pământ,
Cum Viaţa osebită e de Moarte.
De nu v-am spus,erau de neam ales
Şi titluri ei aveau, nobiliare,
Dar din motive de neînţeles
Nu se dorea a lor împreunare;
Dar faptul nu conta:cei doi iubiţi,
El cum un zeu iar ea precum o zână,
Erau, de Fericire,-nstăpâniţi,
Doar Dragostea aveau, de drept, stăpână.
Iar vreme nu era de explicat;
Lipsite, ei găseau, de importanţă
Palavrele cu sens alambicat,
Iubirea-le mai grea cădea-n balanţă.
Pe-ascuns, dar, se-nţelege,-adeseori,
Precauţi se-ntâlneau şi, deci, cu temeri,
Ai Dragostei el-„şi dăruind fiori
La rându-i, ea, ai ochilor luceferi.
Va continua

 Autor: Maria Niculescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s