CÂNTECUL TRISTEŢII


Din ceruri curg

Păreri de-amurg

Întristătoare,

Se-ntrec bătând

La geam de gând

Să mă-nfioare,

E timpul mic,

Nu e nimic

Să-mi dea voinţă,

Pleca-va-n veci,

Spre reci poteci,

A mea fiinţă.

Pe-un ram de spin

Aud suspin

De lună nouă,

Îmi face semn

Să îmi aştern,

Să fim noi două;

Şi vin tristeţi

Peste tristeţi,

O, deprimare,

De ce eşti rea?

Spune, n-ai vrea

Să chemi blond soare?

 Autor: Maria Niculescu

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s