Televiziunea – introducere


Una din marile cuceriri ale ştiinţei secolului XX, poate chiar cea mai mare, este, cu siguranţă, televiziunea. Dacă la începutul secolului menţionat Lumiere abia şlefuia retina omenirii, pregătind-o pentru noua invenţie, iată că astăzi această capodoperă tehnico-ştiinţifică s-a transpus într-o veritabilă banalitate cotidiană.

Televizorul a fost prezentat publicului în 1939, iar acum nici nu realizăm cât de adânc a pătruns televiziunea în viaţa noastră, după doar o jumătate de veac de la eliberarea certificatului său de naştere. Dis-de-dimineaţă, îndată ce ne trezim din somn, am şi luat telecomanda în mână şi, dintr-odată, întrega lume se deschide larg înaintea ochilor noştri. Pe cărarea dintre baie şi bucătărie mai prindem căte-o secvenţă din zbor, mai interceptăm câte-o informaţie „călduţă” şi, între o felie de pâine prăjită şi o cafea, nu uităm să servim o porţie generoasă din ştirile nopţii care tocmai se risipeşte. Apoi, dacă nu cumva avem un serviciu care ne permite, barem din când în când, să mai vedem ce e pe la televizor, la sfârşitul orelor de muncă ne întoarcem bucuroşi acasă şi răsfoim programul TV, căutând printre emisiunile programate după-amiază vreun film sau vreo transmisiune mai pe gustul nostru. Doar sunt atâtea gusturi… Unora le plac mai mult ştirile şi alte emisiuni de actualităţi, altora filmele ( artistice sau seriale ), alţii adoră transmisiunile sportive ( în special fotbalul) ori concursurile cu premii, alţii – emisiunile de divertisment, incluzînd muzică de diverse genuri, umor, dans etc.

În fine, seara ne aşezăm comod în fotoliu sau pe canapea şi, folosind aceeaşi telecomandă, pătrundem iarăşi, alternativ, pe diverse frecvenţe, în inepuizabila succesiune de imagini şi sunete. Aici e un serial nou, dincolo un meci în direct, pe un canal de ştiri dă ceva senzaţional din politică, pe un alt canal se desfăşoară un talk-show în direct, cu o temă interesantă… Ferească Dumnezeu să nu se ia curentul tocmai acum ! Mai sunt nişte emisiuni bune şi pe alte programe, însă patru butoane ajung deocamdată. Sărmana telecomandă ! Atâta e de jumulită că nici nu i se mai zăresc cifrele ! Soţia vrea neapărat să vadă episodul 140 din nu ştiu care telenovelă. Mai vine şi ăla micu’ şi plânge că vrea desene animate. Tocmai acum când soţul e adânc introdus în atmosfera unui meci din Liga Campionilor. E clar, e neapărată nevoie de încă un televizor.

Dar cum s-a făcut aşa de repede întuneric ? E deja trecut de miezul nopţii ? Păi, nu-i de mirare că ni se lasă pleoapele. Cu un ultim efort apăsăm butonul roşu al telecomenzii şi… la culcare. De îndată însă ce închidem ochii ne apar înaintea lor câteva linii negre, unduitoare, precum şi o sumedenie de punctuleţe mici şi la fel de negre, concomitent cu un bâzâit discret, continuu, undeva în străfundul creierului. Ne doare puţin capul şi ne ustură puţin ochii, dar nu-i nimic : o să ne treacă până dimineaţă. Chiar dacă o să ne trezim puţin obosiţi…

Şi astfel, zi de zi, televizorul ajunse nelipsit din locuinţele noastre. Ba a devenit chiar principala piesă de mobilier şi şade la loc de cinste în camera de zi (de obicei spre răsărit, loc ce în mod normal trebuie ocupat de icoana Creatorului nostru), în unele cazuri şi în dormitor sau prin bucătărie. Îl împrejmuim cu flori de interior, îl decorăm cu macrameuri şi cu bibelouri adecvate, îl ştergem cu migală de praf. Când se defectează, e o adevărată catastrofă familială şi principala noastră grijă devine atunci repararea lui, în detrimentul multor urgenţe casnice. Dacă cineva ne spune că nu are televizor (cazuri extrem de rare), îl compătimim sau îl privim ca pe un personaj ciudat. Poate că nici nu-l credem.

Un studiu realizat la comanda Consiliului Naţional al Audiovizualului în perioada iunie 2003, la nivel naţional, evidenţiază că 85,6 % dintre gospodăriile din România sunt dotate cu cel puţin un televizor. 84,4 % dintre televizoarele românilor sunt color. 56,4 % din totalul gospodăriilor dotate cu televizoare au cablu TV. În mediul urban 79,7 % dintre gospodării au cablu, iar la ţară predomină gospodăriile cu antenă individuală externă, în proporţie de 70,4 %.

Această grupare a tuturor membrilor familiei în jurul televizorului lasă impresia unei tihne şi iubiri reciproce, dar în realitate este o scufundare în păcatele sufleteşti şi trupeşti. Mai mult, televizorul nu uneşte în comuniune membrii familiei, ci îi înstrăinează unul de altul.

Ce mai, nu ne imaginăm viaţa fără televizor şi fără televiziune. Putem spune, fără greş, că am devenit dependenţi de televiziune. Da, acesta e cuvântul.

Dar vai ! În setea asta nestăpânită, denumită dependenţă, uităm că suntem muritori, uităm că suntem creştini, uităm că avem un Dumnezeu, Care ne-a poruncit : „Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine ! Să nu-ţi faci chip cioplit şi nici un fel de asemănare a nici unui lucru din câte sunt în cer, sus, şi din câte sunt pe pământ, jos, şi din câte sunt în apele de sub pământ ! Să nu te închini lor, nici să le slujeşti…” ( Ieşirea 20, 3-5 ; Deuteronomul 5, 7-9 ).

Iar dacă eşti dependent de televizor, omule, înseamnă că te închini unui chip cioplit, că slujeşti unui chip cioplit. Înseamnă că ai alt dumnezeu. Când eşti dependent de cineva sau de ceva, devii robul aceluia şi el devine stăpânul tău. Iar tu, fiind creat de Dumnezeu, nu ai voie să primeşti un alt stăpân, să te închini unei alte creaturi sau unui lucru făcut de mâini omeneşti. Nu ai voie…

Dar bine – vei spune – televiziunea este o realizare a ştiinţei, iar ştiinţa vine tot de la Dumnezeu ! Îţi răspundem : aşa este, numai că depinde de om cum se foloseşte de ştiinţă : în sens benefic, constructiv, sau în sens malefic, distructiv. Omul, care tot de la Dumnezeu are darul libertăţii (inclusiv al libertăţii de alegere), este liber să aleagă cum foloseşte ştiinţa : în beneficiul sau în detrimentul lui. Iar dacă nu ştie să aleagă, nu e vina lui Dumnezeu.

Cine nu cunoaşte efectele, dezastruoase pentru omenire, pe care le-a produs un mod malefic de folosire a cuceririlor ştiinţei, la Hiroshima ? Ciuperca din 1945 rămâne, indiscutabil, o mare pată neagră pe obrazul ştiinţei. Mulţi o consideră cea mai mare. Noi îndrăznim să afirmăm că televiziunea întrece cu mult în profunzime drama genocidului japonez. Însă nu ne referim la televiziune ca descoperire, ci ca mod de întrebuinţare. (Avem, desigur, în vedere, cuvintele Sfântului Petru Damaschin). Pentru că televiziunea, cum a fost şi cum e folosită de om, distruge nu trupuri, nu materie, ci suflete. Nu există astăzi un mijloc mai eficace de a inocula răul în lume, ca televizorul. Şi Domnul Iisus Hristos a spus : „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena” (Matei 10,28).

Puţin ştiu însă că descoperirea televiziunii a fost proorocită încă din secolul I d.Hr., când Sfântul Ioan Teologul, după ce a avut viziunea Apocalipsei, a scris : „Şi trupurile lor [ ale lui Ilie şi Enoh – n.n. ] vor zăcea pe uliţele cetăţii celei mari, care se cheamă, duhovniceşte, Sodoma şi Egipt, unde a fost răstignit şi Domnul lor. Şi din popoare, din seminţii, din limbi şi din neamuri privesc la trupurile lor trei zile şi jumătate şi nu vor îngădui ca ele să fie puse în mormânt” (Apocalipsa 11,8-9). Este vorba, desigur, de o transmisiune în direct, interpretează arhimandritul Daniil Gouvalis.

Considerăm că televiziunea este bună când se înscrie pe două coordonate complementare : timpul petrecut în faţa televizorului şi, mai ales, calitatea emisiunilor. Pentru ambele sunt
răspunzători atât consumatorii, receptorii de televiziune, cât şi producătorii şi emiţătorii.

Aşadar, problematica televiziunii poate fi abordată din două puncte de vedere : al emiţătorului (sau producătorului) şi al receptorului (consumatorul de televiziune). În cele ce urmează vom încerca să arătăm cum stau lucrurile din aceste două puncte de vedere.

Fragment din lucrarea Idolii vremurilor noastre, Edit. Evanghelismos, Bucureşti, 2010

 Autor: Florin T. Roman

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s