Elia se întinse pe spate lăsând saxofonul pe piept să-i asculte bătăile inimii. Aţipise când îl auzi foarte aproape de urechea ei:
-Elia, răspunde-mi te rog sincer- pe cine vrei de fapt să ucizi, sentimentul pe care-l ai faţă de mine sau chiar pe mine?
-Pe tine, răspunse scurt.
-Minţi, Elia. Minţi. M-am convins în seara asta. Ai avut ocazia să o faci. De ce fugi de iubire?
-Pentru că doare, pentru că nu e numai a ta, pentru că cei doi nu iubesc niciodată la fel, întotdeauna unul dintre ei iubeşte mai mult şi acela suferă mereu. Eu am fost cea care a iubit mai mult şi a durut al dracului când celălalt împărţea iubirea pentru mine cu altcineva. Mai bine lipsă.
-Ce e pentru tine iubirea, Elia?
-Un sentiment care te leagă puternic de o persoană pe care o vrei în viaţa ta mereu, alături de care să te trezeşti dimineaţa, pe care să o porţi în suflet clipă de clipă, chiar dacă nu eşti lângă ea, o persoană care există în somnul tău, în mâncarea ta, în pasta de dinţi, în para din care muşti, în firele de iarbă pe care piciorul tău gol le salută când rătăceşti dimineţile, căutându-i chipul în umbra copacilor, persoana de care ţi-e dor chiar şi atunci când e lângă tine, o vrei aproape, din ce în ce mai aproape, până când devine una şi aceeaşi persoană cu tine. Iubirea asta e foarte aproape de moarte, un sacrificiu pentru cel care iubeşte. Te lepezi de tine trăind fericirea prin celălalt. Asta este o iubire pe care doar Dumnezeu ne-o poate dărui. Noi suntem prea mici, prea egoişti, posesivi, dăm prea multă importanţă atracţiei erotice, nu simţim dincolo de carnal. Tot universul nostru se rezumă doar la sex, sex şi atât. Instincte primare peste care animalul din noi nu a putut trece sau nu a vrut.
– Tu ai trecut dincolo de carnal? Judecând după viaţa intimă pe care ai avut-o până acum, n-aş zice. Te-ai folosit de bărbat ca de gigolo.
– Teoretic am trecut, practic, nu vreau.
– De ce?
– Nici unul nu meritaţi nimic de la femeia de dincolo pentru că nu ştiţi să iubiţi total. Cioran spunea că ,,Bărbaţii care iubesc cu adevărat, cu o pasiune puternică nu pot iubi în acelaşi timp mai multe femei, ci numai una.”Femeile pot iubi cu adevărat, voi nu.
– Întotdeauna există motive pentru a începe un război. Ca să putem îngropa securea , trebuie să ne înfruntăm pornirile ostile, să ne acceptăm defectele, să recunoaştem când greşim, să avem curajul să renunţăm la orgoliu, muniţia care alimentează ura şi dorinţa de luptă. Pacea are un preţ pe care nu şi-l poate permite oricine.
– Ce ai sacrifica pentru pacea despre care vorbeşti?
– Orgoliul. Am dovedit-o, Elia, am renunţat la el pentru tine. Puteam să te ucid de multe ori. Din orgoliu am sacrificat cel mai bun om din echipă, pe tine, din orgoliu am pus în pericol multe vieţi, din orgoliu am pierdut femeia pe care am iubit-o.
– Ai iubit? hm! n-aş zice, spuse sarcastic Elia. Nu eşti genul să rămâi fidel unei singure femei.
– Bărbaţii ca mine, care au o structură puternică şi dură, sunt neaşteptat de sensibili, sunt uşor de rănit atunci când se ataşează de cineva. Ei nu se exteriorizează şi iubesc foarte rar, iubesc intens, suferă intens, fără să împartă asta cu nimeni, sunt nişte lupi singuratici care-şi ling singuri rănile. Sunt sălbatici şi izolaţi, introvertiţi, nu se expun sentimental. Dar de ce vorbesc eu toate astea cu tine?
– Chiar aşa. Ar fi mai bine să dormim, spuse sec Elia.
– Eşti rece ca o statuie de marmură. Nimeni nu poate trece de cazemata în care te-ai izolat. Încearcă să vezi dincolo de ziduri, altfel rişti să rămâi o bătrână frigidă şi rigidă pe care o ocoleşte lumea. Ar fi păcat să se întâmple asta. Sunt sigur că ai multe de oferit. Trebuie doar să priveşti în jur cu sufletul. Atât. Tot Cioran spunea că ,,Dorinţa nesatisfăcută este suferinţă; ea nu-i plăcere decât în timpul satisfacerii; şi, odată satisfăcută, este decepţie.”
– Nu există dorinţă nesatisfăcută. Orice bărbat adevărat poate satisface o femeie. Toţi faceţi sex. Dacă nu eşti tu, e altul. Satisfacerea este de moment, o poţi face cu mine sau cu orice altă femeie. Singurul lucru adevărat în cele spuse de Cioran este cel legat de decepţie. După ce te eliberezi, cu ce rămâi? Cu un gol pe care nu-l poate umple nimeni şi nimic.
– Îl poate umple iubirea, Elia. De acolo vine împlinirea pe care o poţi numi fericire.
– Prostii sentimentale. Nu există fericire. Acum vreau să dorm.
– Nu există pentru cei care o resping la infinit, şopti ca pentru sine Mihnea. Îi atinse umărul cu buzele.
– Nu mă atinge! Scuteşte-mă de sentimentalismele astea ieftine, te rog.
– Nu sunt ieftine şi ştii bine asta.
Mihnea se lipi de ea. Elia îl respinse de câteva ori, dar fără succes. Bărbatul o asalta, devenea mai insistent cu fiecare respingere.
-Ţi s-au întărit sfârcurile. Ele mă vor, Elia.
Femeia gemu prelung când gura lui le luă prizoniere. Închise ochii pentru a simţi intens tot. Buzele coborau.
-Şi abdomenul tău mă vrea, Elia. Şi scorpionul ăsta mic, roşu, spuse sărutând tatuajul de pe coapsa stângă. E prietenul meu de ieri, de când ţi-am făcut baie.
Mihnea o gusta centimetru cu centimetru până când ajunse la sexul umed. Brusc Elia se întoarse …pulpele ei strângeau şoldurile puternice ale bărbatului, aşteptând relaxate să fie călărite de amazoana care preluă conducerea. Părul lung, roşcat, pâlpâia ca o flacără în noapte de câte ori spatele se arcuia lasciv şi capul se pleca sau se ridica lăsând la vedere un gât frumos cerşind muşcături. Femeia gemea de câte ori sfârcurile întărite se frecau de părul aspru de pe pieptul bărbatului. Era excitată la maxim, el, puternic în ea. De câte ori simţeau că ajung la final, se opreau pentru a prelungi plăcerea. Mâinile mari, puternice, îi cuprinse fesele mişcându-le în ritmul muzicii lor interioare, un ritm de du-te vino care-i curenta atunci când ea se arcuia până dincolo de genunchii lui şi revenea sălbatic împingîndu-se în el ca o răzbunare, ca o durere plăcută pe care nu voia sa o ducă până la capăt. Mâinile lui alunecau frenetic pe tot corpul, când pe sâni, ciupind, muşcând uşor sfârcurile, când pe fese, strângând până când se înroşeau. Elia nu mai rezista. Îi luă mâinile şi i le puse pe sâni.
-Strânge-i cât poţi de tare, cât poţi de tare! şopti excitată, aproape pierzându-şi minţile.
Şoaptele şi gemetele ei îl făcură să exlodeze ca un începător, tocmai când femeia aproape că strigă de plăcere eliberând focul din ea. Erau transpiraţi. Au rămas îmbrăţişaţi până când Elia a început să se joace mişcându-se lasciv, potrivind între fesele obraznice organul lui din nou în erecţie. De data asta el o poseda cu pasiune.
-Eşti mică acolo, Elia şi asta mă înnebuneşte de plăcere.
Ea zâmbi când drumurile lor începură să se unească din nou. Se opri brusc, râzând.
-Nuuuu, nu-mi face asta! aproape că strigă Mihnea.
-Scuze, trebuia să-mi iau antibioticul de o oră.
– Nu mai dura decât un minut. Eşti imposibilă! Nu-mi vine să cred, se revoltă el. Ai făcut-o special!
(…)
Autor: Claudia Minela
Biblioteca 