Zodia tristeţii


Aici vin să-mi pipăi luciul apei
să mă mir c-a încăput tot soarele într-o petală
şi nu-l doare,
să gust o felie de vânt rămas şi astăzi fără casă.

Nu mă pot desprinde din a fi,
am cordonul ombilical
înfăşurat de trei ori de gâtul existenţei,
tot ce se naşte
trece cumva prin mine
şi-mi lasă trăirile ca moştenire

Noe e trist,
a uitat păsările pe mal în cutii lipite la gură,
noaptea le trăieşte zbaterea şi visează
cum ochii cutiilor se deschid în spirale
şi toate amintirile din viitor se suprapun peste zori,
lui n-o să-i mai crească aripi,
eu pipăi bucuria de-a nu despărţi viaţa în silabe.

Unii fac baie în soarele enigmatic,
alţii îl ung pe pâine de frica scurgerii în neant,
dar cu toţii ne gândim la statuile rămase aleatoriu pe planetă.
S-au rătăcit ori au căzut din al nouălea cer?
Mesajele criptate mor odată cu ele
când respiră împietrite de gânduri.
Nici ele nu ştiu cine suntem.

E lună plină,
hai să ne bem pe tăcute bucăţile de cer
cu picioare desculţe
ca-n vremea duzilor care ştiau un drum al mătăsii,
când greierii aveau nunta cât o vară
iar vara aceea era şi casa paşilor noştri spre împăcare.

 Autor: Popescu Carmen Georgeta

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s