Perceptorul – scriitor, Ion C Pena (1911-1944), este înmormântat în Cimitirul Eroilor din Alba Iulia.
***
Ion C. Pena (n. 25 august 1911, comuna Belitori, azi Troianul, judeţul Teleorman – d. 29 iulie 1944, Alba Iulia) a fost un publicist, poet, epigramist şi prozator român. S-a nu01cescut într-o familie de ţu01cerani agricultori, fiind primul din cei şapte copii ai familiei Chiriţu01ce (Firicu01ce) Pena (1888 – 1963) şi Alexandra (Lisandra) Polimbiada Pena (1888 – 1971). Viaţa lui s-a desfu01ceşurat sub zodia tragicului, ca su01ce nu spunem a blestemului. A avut parte de un destin frânt la doar 33 de ani, fiind al cincelea copil, din cei şapte, pe care parintii i-au condus pe ultimul drum al vietii.
***
De tânu01cer, Ion C Pena, şi-a creat multe adversităţi publicând texte prin care se delimita de „exclusivismul rasei şi culturii germane”, în revista SO4H2, pe cand avea doar 22 de ani. Condeier cultivat, rafinat, cu un spirit inteligent, acid, ironic şi chiar autoironic, Ion Pena dă scrierilor sale concizie, fineţe şi precizie. Antibolşevic convins, scria, înainte de venirea trupelor sovietice, în revista „Pu01cecalu01ce”, al cu01cerei motto era: „Iar când la Patria Română / Râvneşte hidra bolşevică / Nesăţioasă şi păgână, / Ia şi o armă, că nu strică!
A publicat poezii, epigrame, prozu01ce şi era apreciat în marile publicaţii bucureştene „Universul literar”,”Pu01cecalu01ce”, „Prepoem”, „Epigrama”, „Vremea”, în revista buzoianu01ce „Zarathustra”, redactată de Ion Caraion si Alexandru Lungu, cât şi în cele teleormu01cenene „Oltul”, „Drum”, „SO4H2 (Acid sulfuric)”, „Graiul tineretului” …
La începutul anilor ’40, poetul Ion C Pena publica în „Universul Literar”, care era suplimentul celui mai popular şi influent ziar din perioada interbelicu01ce, „Universul”. În 7 martie, 1942, la rubrica „Cântece noui”, redactorul Ştefan Baciu îl numea pe Pena Un poet plin, de un talent robust, original şi format, care face o figură cu totul aparte în corul celorlalţi, atăzi Ion Pena vine între noi cu o liră cu totul înnoită, aşezându-se dintr’odată pe primul plan al poeziei tinere … Oricum, versurile lui trebuiesc citite cu toată atenţia. În miezul lor se sbate un poet de rasă care semnează simplu şi desluşit: Ion Pena. Celelalte poezii, toate, una mai întreagă decât cealaltă. „Iată un poet!”, am exclamat către camarazii mei după ce isprăvisem lectura lor. Şi nu mă înşelasem deloc: Ion Pena, acest nou poet, i-a cucerit şi pe ei, prin simpla lectură, fără reverenţe şi fără salamalecuri. Aceasta este pecetea talentului.”
Astăzi, noi putem să judecăm firul epic din povestirea utopică în două părţi, Moneda fantazienilor, scrisă la Sicheviţa, judeţul Caraş Severin, în 1937 – 1938, în care Pena merge cu anticipaţia pânu01ce în 1 ianuarie 2000. Prima parte a fost publicatu01ce în ziarul „Drum”, in anul 1937, numărul de Crăciun, iar partea a doua, singurul manuscris, în dactilogramă, rămas la fratele mai mic, Petre C. Pena, a ajuns la nepotul lor, Marin Scarlat, care l-a dat spre publicare. În povestire, previziunile autorului au mari analogii cu colectivizarea şi cooperativizarea (coop-uri, gradiniţe, ..), dovedindu-se un bun analist social de anticipaţie. Prozatorul si publicistul Constantin Stan (1951 – 2011), membru al Uniunii Scriitorilor, în Ziarul de Duminică, din 28 septembrie 2001, în articolul Un caz ciudat, vorbeşte despre faptul că Pena, prin povestirea sa il devansează pe Orwell.
În volumule sale „Fotografii la periscop” şi „Secvenţe de istorie literară – opera omnia – publicistică şi eseu contemporan”, care cuprind studii şi articole despre Radu Grămăticul, Grigore Gellianu, Şt. O. Iosif, Gala Galaction, Ion Pena, Constantin Noica, Marin Preda şi Mircea Scarlat, scriitorul Stan V. Cristea, membru al Uniunii Scriitorilor, îl numeşte pe Pena: Un scriitor „fantazian” nedreptu01ceţit .
Profesorul, ziaristul şi prozatorul Victor Marin Basarab afirma în 2001: „Moneda fantazienilor” ar trebui pusu01ce în circulaţie şi aşezatu01ce într-o exactu01ce comparaţie cu proza urmuzianu01ce, într-o corectu01ce înţelegere a vizionarismului sud-est european şi, de ce nu, la baza teatrului absurdului ionescian. Acum, în 2014, citind şi cumpu01cenind, putem afirma că el a fost un vizionar.
Tot Stan V. Cristea consemna în revista „Caligraf” din iulie 2005: „Surprinzător, prin 1943 – 1944, Ion Pena pare că evolua spre un nou fel de poezie. Îi întrezărim – incredibil, cumva pe Nichita Stănescu şi Marin Sorescu”, iar în ziarul „Drum” din 17-23 august 2001 acesta sublinia: „Citite cu răbdare, dincolo de graba acestui început de nou secol, multe din poeziile lui Ion Pena ne dezvăluie un poet adevărat şi sensibil, care a putut să meşteşugească destule versuri memorabile.
În 23 mai 1942, în numu01cer aniversar – La un an de „Cântece noui” – poezia lui Pena,Opriţi-vu01ce, este prima prezentatu01ce din cele zece poezii alese; undeva in pagina fiind poezii de Leonida Secreteanu, Ştefan Augustin Doinaş, s.a.
Opriţi-vă
În drumul meu opriţi-vă fierbinţi,
În carnea mea cu târnăcoape.
Am să vă dau mistere şi arginţi,
Ca fumul, bogăţia să vă’ngroape.
Mi-e inima de fulgere ocean.
Mi-e palma năzdrăvană şi haiducă.
Opriţi-vă cu sufletul ochean
Să beţi înfiorarea hăbăucă.
Pe steiul ars de foc şi’nchipuiri
Să vă înalţ o clipă, să vă doară.
Crepuscul de altare şi zefiri
Şi vorba peste moarte să vă moară.
Nu închinaţi cu mine rugăciuni
Ci treceţi, ca barbarii, mai departe,
Mă jefuiţi de grâne şi tăciuni.
Deschis îmi e pătulul ca o carte.
Eu voi rămâne singur, vagabond,
Un cerşetor de soare şi de vise.
Voi ocoli destinul rubicond
Ca porţile de marmură, închise.
Iubirea
Mario, sărut dimineaţa ochilor tăi.
Sufletul tău urcă în mine.
Munţilor, deschideţi magice căi
Să treacă iubita cu gesturi feline.
Hei, arcaş fioros al zădărniciei
Nu mă cutremură hohotul tău.
Păzit de fericirea iubitei
Trec mândru şi-ţi zic: nătărău!
Ştiu, mâine va fi un apus
Caraghios, banal, îndoliat
Totuşi mă voi lăuda cu fruntea sus:
– Ceasul fericit a existat.
Scrisoare din oraş
Comuna mea cu leat pierdut în ciaţă,
Cu linişti mari, cu case de argilă,
Prin visul meu, prin alba dimineaţă
Te năzăresc îndepărtată şi umilă.
Eu am plecat în larguri de migdale
Din anii mici ca nasturii şi melcii
Tu ai rămas pe coastele ogale
Cu grâu şi flori şi râurii zuvelcii.
Poate-i mai bine, dreaptă în natură
Să stai aşa de dor de catapeteasmă,
Arar să-mi joci în orele de sgură
Pe canavaua gândului mireasmă.
Prin jurul meu e colb amar şi trudă,
În creştet nici-un înger nu coboară
Cu bozi în păr nu văd o paparudă
Şi chiar regina vântului e chioară.
Căsoaie
mari, cu pântece bălţate
Sudalme sure bucură peisajul,
Poemele sunt frânte, lăbărţate,
Pe vârfuri e actor cabotinajul.
Şi nimeni nu visează o minune.
Un boloboc de logică e traiul,
Pe-aici e mort şi timpul în tăciune
Şi luna nu-şi mai vântură mălaiul.
Ci tu eşti doar un pumn de sărăcie
Dar eu te simt, comună de pe zare.
Luceafăr înălţat în veşnicie
Cu Dumnezeu în frunte şi altare.
Metamorfoze
Acest drumeag de lespezi încâlciţi
Îmi rupe carnea goală şi trufaşă
Pe urmele a mii de neofiţi
Şi cu azur durerea mă înfaşă.
Nestăvilit’nainte mă îndemn
Urcat pe uriaşe crepuscule,
E lumea ca o amforă de lemn
Şi fluer în sărăciile-i pătule.
Hei, suflete deapururea hoinar
Opreşte la o margine de vară
Şi soarele luându-l felinar
Să trecem peste margine afară.
Voi ocărâ de-acolo, fără cosorog
Acest pământ aidoma cu-o sferă
Şi voi scuipa pe mersul lui olog
De brută prăbuşită în holeră.
Nu-i voi mai cere niciun dumicat,
Nicio tingire doldora de varză
Ci-a ferecat în foame şi păcat
Îl voi lăsa să urle şi să arză.
Târziu în veacuri, poate, rătăcit
Voi reveni pe urme vechi, halucinat,
Cu altă zestre iar de peticit
Şi fi-voi jaguar sau împărat.
Poetul din urmă
Pe-aici poetul este rătăcit,
Prin hârburi de anafură şi besnă,
Heralzii în tăcere i-au murit
Şi plânsu-i-au durerile în glesnă.
De vreme îndelungă-i călător –
Cu pietrele şi roua din grădină,
Cu pulberea, cu norul tunător,
Cu toamna îmbrăcată în rugină.
A năzuit o ţară de poveşti –
Naiade în albastră legiune,
Luceferi în betele îngereşti
Şi verile cu umbră de cărbune.
Să fluture alaiele în zob,
Pe lanuri să se scuture belşugul,
Din cupe să hălădue – şi rob
Ca neaua să-i lucească meşteşugul.
O ţară de lumină şi de vis
Poetul peste ani a căutat-o;
I-e sufletul de negură, închis
Şi ţara pân’acuma n’a aflat-o.
Anii mei
Anii mei ca merele toamnei trec
Cu dragostea, cu tristeţea, cu bucuria;
Peste calendar, peste zile m-aplec
Şi-mi plac colindele şi Sântamaria.
Visez ades la biserica din copilărie,
Bătrână, cu denie, cu joc, cu prohod;
La bâlciuri o fată, o menajerie
Şi eu evoluând, între ele, Irod.
Drumuri în apă, berzele călătoare,
Feerie de primăveri şi uimire.
Blândul Isus între copii, sunătoare
În frunza de plopi – aninată vuire.
Anii mei, lunile şi zilele mele,
Fraţi şi surori cu viaţa, cu amintirea
Merg către unde? Şi vă scutur nuiele
În sufletul negru cum este cernirea.
Vântule!
Te caut,vântule,cu palma sus
Ca să te prind şi să te fac pândar
Pe toate vorbele ce nu s-au spus –
Să le păzeşti cu veghe de ogar.
Din ele eu apoi să împletesc
Minune de lumină şi noroi,
Stindarde cu argint împărătesc
Şi noapte cu luceferii strigoi.
Nu vămuiesc tratate şi comori –
Istoria-i bolnavă de eres.
Tu să-mi aduci din soare şi din nori
Hambare de cuvinte cu’nţeles.
Te-oi pune autor, deopotrivă,
Cu mine pe coperte, pe uluci,
Dar, iată, ţi-este glezna colestivă
Şi aripa copaie de năluci.
O! vântule, cu palma către cer
Zadarnică e plasa ce ridic
Ai ostenit bătrâne cavaler
Şi eu rămân, departe, mai calic …
Hei, moarte
Hei, moarte, ce treci ca un vânt,
cu zile de cer şi pământ,
opreşte trasura dealatul cu noi,
dealatul atâtui gunoi.
şi stai ca să bem un cotnar
magnific de bun şi de rar,
cotnar bătrânesc,
cu pulpă de lut românesc.
Hei, moarte, ursuză şi rea,
cu fruntea de negură grea
deshumă focoşii cârlani
să bem un milion de ani,
să bem sacadat şi urât
cu toată durerea în gât.
Tu, moarte, nimic nu câştigi
că noaptea în ochi mi-o înfigi
şi-alături de-atâţia nebuni
un hoit obosit mai aduni.
Tu, moarte la fel hăueşti
cu lupii şi câinii cereşti,
că omul în viaţă adastă
o vârstă mai vastă.
Ci lasă porunca eternă
şi vino cu noi în tavernă
la mese bălţate şi mici,
cu turme de palizi calici.
Petrece cu noi şi te joacă,
bizară, hidoasă, potroacă,
retează-ne palma, ne fură din bile
dar lasă-ne sacul de zile.
Ah, iată şi iată – n’asculţi
ruga atâtor desculţi.
Hei, moarte, aceeaşi rămâi
în legile astea lălâi …
un rece tăcut negustor
pe-al vieţii pridvor.
Te bucuri s’adoarmă drumeţul
dai preţul.
şi-alături cu fraţii şi naşii
îi iei chiuitul şi paşii.
Hai, trage’n bătătură,
să mă sui în trăsură.
Şes natal
Şi, Doamne, eu fui pe aici.
În ţara cu luceferii înalţi,
Văzui catapetesme cum ridici
Şi floarea cu parfumuri cum înalţi.
Văzui însămânţările cu rod,
Stupinele cu miere, dimineţi
Cu mândre aurore în năvod
Şi falnică sburarea de ereţi.
Zimbirea călărea peste obraz,
În vine se rotiau chiuituri,
Ţâncaş cu mămăligă şi cu praz
Creşteau peste hotare sărituri.
În urnă tresăriau şi mai adânci
Pâraele cu apă şi cu har,
Credeam în ele, Doamne, că tu plângi
Şi eu eram pe margine pândar.
Cu visul mă culcam şi mă sculam,
Irod între coteţe şi cârlani,
În gene bucuria o ştiam …
Aveam atuncia 12 ani.
Către Don Quijotte
Cules din mituri, însuţi tu un mit,
Biet pelerin cu inima bolnavă
De uriaşa visului otravă –
În piscul tău cu râvnă m’ai primit.
Sărac şi bleg prin holde de pământ,
Contrariu cum canoanele învaţă,
Doar tu mi-ai fost mireasmă şi povaţă
Sub nu ştiu care straniu legământ.
În jur, încet, trăgându-mi azi hotar
Eu ignorez pogoanele de spaţiu.
Tăcut şi dârz adulmec cu nesaţiu
Himere cârd, şi-al lor mărgăritar.
Surpat ades în vânturi şi restrişti
Nu m’am sculat un ceas pentru tăgadă,
Ci mi’am purtat tot visul meu grămadă,
Cu ochii veseli, niciodată trişti.
Întrezăresc în tine, ireal
Erou de comedie zăpăcită:
Străfundul omenirii ce palpită
Mereu, dup
un fir de ideal.
***
Pe mormîntul unui senator
Cetăţeni păşiţi uşor
Fiindc’ aici un senator
Îşi continuă ‘mpăcat
Somnul lui de la Senat …
Pe mormîntul lui Păstorel
Zace-aici ca un martir
Păstorel în grea durere,
Fiindcă, vai, în cimitir
Nu există pic de bere.
Măgarului
Purtaşi în spate pe Isus
Dar nu ştiuşi, sărman naiv,
Să speculezi acest motiv
Şi să ajungi … bogat şi sus.
Capra sare masa, iada sare casa (proverb)
Dacă stai niţel şi caţi
Este vorbă-adevărată:
Are mă-sa doi bărbaţi,
Fata are … o armată.
Globului pămîntesc.
Absurd. Eu cheltui şi o mie
Pe zi – cu bine or cu boli
Iar tu trăeşti de-o veşnicie
O! Tera, numai cu … doi poli.
Pe mormîntul autorului
Ca scriitor făcu în viaţă
Cîteva zeci de epigrame;
Ca perceptor el fu mai harnic:
Făcut-a mii şi mii de … drame.
***
Profesional, ca finanţist(perceptor), a funcţionat timp de patru ani şi zece luni la Sicheviţa – jud. Caraş, actulamente Caraş Severin, între 1936 – iulie 1941, ca delegat de agenţie. Aici înfiinţează Căminul cultural – Lumina, cu sediul în incinta Primăriei, doneazu01ce cu01cerţi bibliotecii şi împreunu01ce cu su01cetenii procuru01ce un aparat de proiecţie.
Apoi, la Domneşti, jud. Muscel, actualmente Argeş, din iulie 1941, Pena lucreazu01ce ca agent administrativ. Aici înfiinţeazu01ce, în 1941, „Biblioteca Modernu01ce” prin care cautu01ce su01ce satisfacu01ce cerinţele de lecturu01ce ale localnicilor, implicându-se puternic în activitatea de culturalizare a su01cetenilor. În Domneşti se împrieteneşte cu Gheorghe Şuţa, care-l şi gu01cezduieşte pânu01ce la plecarea pe front. Acesta era preşedintele Partidului Naţional Ţu01ceru01cenesc, din Domneşti, mare industriaş şi comerciant, unchiul Elisabetei Rizea din Nucşoara, participantu01ce activu01ce la „Rezistenţa anticomunistu01ce din Munţii Fu01cegu01ceraş – Haiducii Muscelului. Fiind mobilizat din Domneşti, pe Frontul Celui de al Doilea Razboi Mondial, Pena moare de tânu01cer pe 29 iulie 1944, la numai 33 de ani si este înmormu01centat în „Cimitirul Eroilor din Alba Iulia”. A fost membru şi susţinător al Partidului Naţional Ţărănesc, de aici şi prietenia lui cu Gheorghe Şuţa, liderul PNŢ din Domneşti. Orientările amintite mai sus i-au adus – în perioada 1945-1989 – după plecarea sa din această lume – represaliile cenzurii care l-a înscris în „Fondul special – interzise”.
În 2011, la 100 de ani de la naşterea sa a apu01cerut cartea „Scrieri” de Ion Pena, care include poezii, epigrame, precum şi proză, dovedind talentul multilateral al autorului.
A consemnat Marin Scarlat,
decembrie 2014
Autor: Emanuel Pope
Biblioteca 