Sub neaua ce s-aşterne


Acum când vantul rece înoată prin troiene
Şi doar tăcerea ţipă în cântec de sirene,
Când iarna despletită îşi scutură podoaba,
Rămân doar ancorată în timp, fiindu-i roaba.

Mă pierd în gânduri triste prin viscolul ce urlă,
Răspunde blând amurgul prelins acum pe turlă,
Mă regăsesc pe drumuri închise, ferecate
Într-un păienjeniş… din visele-mi furate.

Încerc ca să răzbat, troiene reci se-nalţă iar,
Privesc tăcut în jur, totu-i încremenit, bizar
M-agăţ de vise ancorate-n timp trecut, acum,
Unde doar umbre mişcătoare au rămas pe drum.

Sub neaua ce s-aşterne e-o lume dărâmată
Ce-ascunde îngheţată, iubirea de-altădată,
Deasupra e durerea-n furtuni dezlănţuite,
Eu rătăcesc agale prin sorţi pecetluite.

 Autor: Maria Calinescu

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s