ŞTIINŢA IMAGOLOGIEI


ŞTIIŢA IMAGOLOGIEI

Domnul Nelu Hârleţ, cunoscut mai ales sub numele de: băi, Nel’le, la cei treizeci şi cinci de ani ai săi era apreciat în unanimitate ca un mârlan exemplar şi un neam prost de excepţie, asta într-o lume în care specia chiar abundă, vulgar, nespălat, mult mai meschin decât orice exemplu literar, zgârcit la modul patologic, dar şi, firesc la o asemenea personalitate, fanfaron, lăudăros, mai ales cu privire la succesele sale amoroase despre care dădea amănunte cel puţin greţoase. Bine, nimeni nu credea o iotă, însă personajul nu scăpa nici un prilej de a reitera poveşti cu sinuciderile provocate în rândurile admiratoarelor pe care, uneori, mde, silit de împrejurări, le mai neglija.

Respectând însă spiritul adevărului, suntem nevoiţi să recunoaştem că, în afară de o nefericită de soţie care-l luase, cel mai probabil din milă, nimeni nici măcar nu bănuia, vreo altă legătură. Iar în zilele acestea, soţia îşi luase un mic adio de la beleaua de Nelu, o chestie de altfel destul de frecventă, pentru că nici puterea de îndurare a unui martir consacrat nu reuşea să depăşească chinurile existenţei conjugale cu numitul, alintat de toţi cunoscuţii cu tandrul cognomen de Jegu.

Aşadar, Nelu era singur acasă şi clocea un plan de ridicare a imaginii proprii din smârcurile adânci în care intrase de foarte multă vreme. Zis şi făcut! Primul pe lista sa de priorităţi imagologice intră Tică, un fel de amic, foarte amator de chilipiruri, care lucra ca ziarist la un cotidian local. Dădu telefon:

– Măii, Ticăă, măiii, băiatule, am ceva pentru tine! Marfă, nu glumă! Hai, că se lasă cu dar bogat, la drum de seară. Nuu, nu-ţi pot spune la telefon! Vino, urgent, pe la mine, să stăm de vorbă! Tică, un ipochimen care nu se deosebea fundamental de Nelu, fiind ei de altfel produsul de larg consum al unei societăţi bine specializate în astfel de oferte, se prezentă cu limba scoasă, convins că va ieşi cu ceva captură, chiar dacă îşi cunoştea bine gazda. Se credea totuşi mult mai inteligent decât aceasta. Mde!

Oferta suna cam aşa: un articol pe prima pagină a ziarului, cu o fotografie mare în care Nelu, cu pipă şi barbă, afişa un aer prosper, o bunătate îngerească, un surâs de om din cale afară de generos şi o privire înţeleaptă, puţin pierdută în cele mai înalte sfere ale cunoaşterii iniţiatice. În schimb, un pachet voluminos cu hârtie strălucitoare şi mai multe benzi de scotch de jur împrejur. Fiind, indiscutabil, doi oameni de onoare au bătut palma. Abia când a ajuns acasă, Ticu a constatat că pachetul conţinea o pungă de cartofi încolţiţi, un rest de vin borşit într-o sticlă ciobită, două pachete de mălai mucegăit şi nişte izmene flauşate, chinezeşti, mai vechi şi, din această cauză, nespălate.

Punctul secund al ingeniosului plan de promovare a imaginii cuprindea o aventură amoroasă de care să afle toată lumea. Vicleanul Nelu avea o variantă!

În ziua următoare, îmbrăcat în pijama de mătase şi bine parfumat (în exterior, cu odorizantul de maşină al nevestei iar în interior cu cognac de cinci stele luat vărsat de la negustorii ambulanţi care vindeau la gară), stătu cu ochiul în vizor până când doamna Margareta, femeia care spăla scările, ajunse pe palier în dreptul uşii sale. Atunci deschise larg uşa şi, clipind complice, o invită pe doamnă la o mică şuetă.

Doamna, o fiinţă pragmatică, totdeauna interesată de surse suplimentare de câştig, nu se arătă nicidecum indignată de propunere. De fapt nu era nici măcar surprinsă, asemenea invitaţii fiind destul de frecvente în această profesiune. Prin urmare, intră, deloc sfioasă, lăsă mopul şi găleata pe hol, iar în dormitor se dovedi foarte pricepută la acest gen de şuete, invitându-l, la rândul ei, pe domnul Nelu să-i viziteze interiorul prin toate oportunităţile, atât de generos oferite de natură, femeii. Nelu, gentleman de felul său, dădu curs invitaţiilor, ba chiar, făcu nişte poze, nu tocmai reuşite din punct de vedere artistic, însă destul de convingătoare pentru viitoarele abordări colocviale. La sfârşit, pe când o conducea pe doamna Margareta şi chiar îi smulgea promisiunea că se vor mai vedea, în vreme ce aceasta îşi recupera instrumentele, îi şi strecură în buzunar, culmea risipei, o hârtie de cinci euro, cu speranţa că proasta nu cunoaşte la bani străini. Nu prea a avut noroc! Margo, aşa cum o alinta deja în gând, ştia foarte bine despre ce este vorba, deoarece exact asta era moneda în care făcea ore suplimentare. Pe hol, când îşi dădu seama de ţeapa luată (e vorba doar de hârtia de cinci euro, nu deee…), începu să facă un tărăboi cel puţin egal ca virtuozitate exerciţiilor din dormitor. Numai că uşa lui Nelu, devenit acum din domn, cârpă şi sulă bleagă, nu se mai deschise. În dosul ei, încriminatul îşi freca mâinile, bucuros de reuşita, peste aşteptări, a planului său.

Însă, peste câteva zile, doamna Hârleţ se întoarse acasă cu speranţa că pe timpul despărţirii ar fi fost posibilă o schimbare de atitudine a distinsului ei soţ. Cunoaşteţi probabil genul acesta de masochism.

Dar, imediat ce revenirea i-a fost observată, Margareta s-a prezentat la ea şi, descriin- du-i cu lux de amănunte remarcabila ei prestaţie asupra domnului Nelu, îi reproşă foarte finuţ, cum a fost umilită de răsplată, apoi cerându-i, pe un ton destul de ferm, restul banilor, plus taxele de întârziere. Doamna achită extrem de corect totul, până la ultima centimă, iar Margareta, în compensaţie, depuse mărturie la tribunal în procesul de divorţ. Sala de tribunal avu cu acest prilej, o descriere completă, amănunţită şi foarte viu colorată, despre prestaţiile celor doi şi, prin urmare, Nelu se pomeni în stradă mai ales că la luarea deciziei contribuise foarte consistent şi un articol apărut în presă, un fel de portret cadru de care s-ar fi ruşinat până şi bietul Jack Spintecătorul. Textul era completat de o fotografie, profesionistă, în culori expresive, care-l înfăţişa pe cel atât de bine descris în text, cu o figură de cretin răutăcios, un rânjet ştirb şi ochi vicleni. Iar în gură, în locul frumoasei pipe, menită să-i dea aerul intelectual dorit, era ooo…, mă rog, un trucaj foarte ireverenţios şi total nesimţit. Dar, este bine să nu mai vorbim despre asta, că poate, cine ştie, mai citesc şi copiii…

 Autor: Mihai Batog

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s