sonet în aşteptare


cafea cu frişcă într-o cană mare –
m-ascund de realitate. te privesc –
mă-ncumet să îmi zic că te doresc,
dar nu te-ating. nu încă. nu mă doare
decât că taci cu încăpăţânare
şi în decorul prea sărbătoresc
mi-arunci ocheade ce mă ţintuiesc
în scaun. ca o pată de culoare
în mâna ta un trandafir în floare
se-alintă-n timp ce norii se-nvârtesc
deasupra unui simplu „te iubesc”
ce-ntârzie, timid, în continuare.
şi-mi beau cafeaua-ncet din cana mare –
tu taci, eu tac şi-aştept şi te privesc.

 Autor: Liliana Negoi

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s